Mihaela Cernea are 45 de ani și doi copii adolescenți, care îi seamănă foarte mult, o fată și un băiat. Spre deosebire de Leon, în vârstă de aproape 17 ani, care a ales să îi calce pe urme mamei sale, Leia spune despre ea că nu este așa talentată precum mama și fratele ei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Din căsnicia de 18 ani dintre Mihaela Cernea și Costin Craioveanu au rezultat doi copii minunați, mândria părinților. Leon este un toboşar de excepţie, precum bunicul lui, Mişu Cernea, care a activat, odată, în formaţia Sfinx. Leia are 14 ani și îi seamănă foarte mult mamei sale.
Cu ce se ocupă fiul Mihaelei Cernea și al lui Costin Craioveanu, la 17 ani
Leon a dezvăluit cu ce se ocupă în prezent, pe lângă faptul că este elev.
„Da, am trupa nouă de vreo zece luni, se numeşte NvM. Ne facem treaba, cântăm la concerte, facem melodii, ne distrăm. Eu sunt toboşar. Avem şi o piesă, se numeşte „Always Mine’, are aproape 2.000 de vizualizări pe YouTube. E ok. Acum pregătim o piesă nouă şi sperăm să meargă bine‘, a spus fiul Mihaelei pentru okmagazine.
Citește și: Costin Craioveanu a negat că ar fi bătut-o pe Mihaela Cernea, soția lui:’Cum să bat o femeie când…’
Mihaela Cernea, despre viața cu doi copii adolescenți
Mihaela Cernea spune că viața cu doi adolescenți nu este lipsită de griji. Artista recunoaște că Leon și Leia sunt independenți.
„E cu mai multe griji decât atunci când erau mai mici. Deja au început să aibă programul lor, pleacă singuri, vin singuri, stau cu prietenii. Sunt mult mai independenţi. Nu sunt genul care să stea în casă, ies foarte mult, au mulţi prieteni, sunt foarte sociabili.
Stau cu inima cât un purice, de multe ori. Dar de mici am vorbit foarte deschis cu ei despre pericole precum drogurile, cu exemple clare, iar eu tot ce pot să fac este să sper c-o să am doi copii deştepţi şi responsabili. Doar ei pot să se ferească.
Contează foarte mult educaţia pe care au primit-o până acum şi cum văd ei viaţa’, spunea Mihaela Cernea, acum ceva timp.
Mihaela Cernea și Costin Craioveanu divorțează după 18 ani
Mihaela Cernea a decis să divorțeze de Costin Craioveanu după 18 ani de căsnicie. Aceasta a înaintat deja actele necesare în acest sens Judecătoria Sectorului 5. Tot acolo, în luna ianuarie, artista a introdus și un ordin de restricție împotriva soțului său. Aceasta l-a acuzat pe bărbat că ar fi bătut-o în repetate rânduri.
Costin Craioveanu a spus că el nu știe nimic despre divorțul intentat de Mihaela Cernea. Pictorul a declarat că nu a primit nicio înștiințare în acest sens și nici actele.
„Eu nu știu nimic. Nu am primit nici o înștiințare, nici actele. Acum aflu și eu de la voi! Vorbiți cu ea!, a spus Costin Craioveanu, pentru Click!.