Cum arată acum fiica lui Kylie Jenner și cât de mult seamănă cu mama ei!

.

După ce și-a ținut fanii în suspans 9 luni de zile, refuzând să-și recunoască sarcina, iată că faimoasa Kylie Jenner deja a petrecut primul Paște alături de fiica ei Stormy și de iubitul ei, Travis Scott. Micuța, acum în vârstă de două luni, a început deja să semene cu faimoasa ei mamă. Iată cum arată fiica lui Kylie Jenner!

 


La doar 20 de ani Kylie Jenner trăiește cele mai frumoase momente ale vieții sale, alături de micuța pe care și-a dorit-o atât de mult și de bărbatul vieții sale, Travis Scott. Viața a reintrat în normal pentru ea, chiar dacă fostul ei iubit, Tyga, mai agită apele din când în când, dând interviuri ăn care spune că va cere test ADN pentru stabilirea paternității fiicei lui Kylie, despre care susține că poate fi a lui.

Stormi, fiica lui Kylie Jenner a participat recent la primul ei Paște alături de părinții ei, de familiile lor și de zeci de iepurași din ciocolată și de jucărie, iar mama și tatăl ei au fost atât de mândri de micuța lor, încât și-au fericit fanii cu o mulțime de fotografii. Stormi e o dulceață de fetiță și a reușit să fure inimile tuturor celor prezenți la petrecere, însă, după cum se vede, între ea și tatăl ei s-a creat deja o legătură specială.


Fotografia în care Stormi își privește tatăl cu un aer drăgălaș și plin de afecțiune, deși e atât de mică, a făcut deliciul fanilor de pretutindeni, care au concluzionat că fetița a început să semene cu mama ei încă de pe acum. Sigur, Kylie are o mulțime de mici ajustări faciale, însă expresia ochilor și zâmbetul sunt aceleași. În plus, Stormi a moștenit culoarea ciocolatie a tatălui, așadar, mai târziu, va fi fără doar și poate o frumusețe exotică.

Oana Pantazi

Foto: Snapchat