Cum arată acum fetele adoptate de Elena Cârstea, după 14 ani în America. Sanda și Adriana sunt militari în armata Statelor Unite

 Dumba Gabriela
.

În 1998 și 1999, Elena Cârstea le-a adoptat pe Adriana și Sanda, două mogâldețe atunci, abandonate de famiile lor la orfelinat. În urmă cu 14 ele, cântăreața a plecat cu ele în America, sperând că se vor adapta vieții de peste Ocean. Și au făcut-o. Fetele sunt acum domnișoare în toată regula, care au ales o carieră militară, spre mândria părinților lor.

18_9_118_9_1

Când avea 35 de ani, Elena Cârstea a decis că vrea să fie mamă și pentru că ea nu mai putea aduce pe lume copii, din cauza unor întreruperi de sarcină pe vremea lui Ceaușescu, a decis să înfieze două fetițe lăsate de părinții lor în orfelinat.

Câțiva ani mai târziu, cântăreața a decis să plece cu ele în America, în cautarea unei vieți mai bune și și-a găsit fericirea în brațele lui Glenn Muttart, cu care formează și acum o familie. Feteles-au adaptat foarte bine vieții în America și au terminat școli militare în SUA, iar astăzi sunt militari cu acte-n regulă în armata americană.

Sanda, care are 23 de ani acum, a absolvit în 2015 școala militară și este membru al Gărzii Naționale americane, iar Adriana abia anul trecut a devenit militar al armatei Statelor Unite.

'Fata mea este militar cu acte în regulă de astăzi. Sunt tare mândră de ea', nu și-a putut stăpâni emoțiile Elena Cârstea (58 ani), prezentă la ceremonia de înrolare a mezinei sale împreună cu soțul său, Glenn Mutart.

 Familie de patrioți, și Alexander, băiatul lui Gleen a absolvit școala de instrucție militară, în prezent fiind ofițer de securitate pentru transporturi de valori.

Elena Cârstea este agent imobiliar

Odată ce a început o viață nouă în America, Elena Cârstea a renunțat la muzică și s-a reprofilat, fiind acum unul dintre cei mai apreciați agenți imobilitari din Palm Beach, Florida.

 'Lucrez la o agenţie imobiliară şi am ales acest loc de muncă întrucât îmi oferă un program flexibil şi îmi permite să petrec mai mult timp cu familia', declara Elena în urmă cu ceva timp.

foto: Facebook

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton