Cum a afectat-o pe Karmen, fiica lui Adrian Minune, lipsa lui în copilărie și ce spune despre retragerea acestuia din muzică. Când ești copilul unei vedete de calibru, e o adevărată provocare alegerea de a-i călca pe urme. Însă Karmen, fiica lui Adrian Minune, nu doar că și-a făcut rapid un nume în muzică, pe merit, ci, mai nou, a debutat și în actorie, cu un rol care i se potrivește mănușă, în serialul „Clanul (PRO TV). La 25 de ani, este nu doar o artistă de succes, ci și o soție și o mamă dedicată. Despre toate acestea, dar și despre relația cu faimosul ei tată, Karmen ne-a vorbit pe larg în interviul de mai jos.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Știm prea bine că nu ești singura persoană talentată din familie. Atât tu, cât și sora ta, Adriana, dar și fratele vostru, Adrian Junior, ați moștenit pasiunea pentru muzică de la celebrul vostru tată, Adrian Minune. Cred că e tare mândru de voi…
Da, este foarte mândru și ne susține așa cum poate și atât cât îi permite timpul. Este lângă noi cu sufletul la fiecare decizie importantă.
Citește și: Totul despre povestea de dragoste a lui Karmen. Cum a reușit să o cucerească Bogdan Căplescu / EXCLUSIV
Citește și: Lili Sandu a fost grav afectată de relațiile toxice din trecut: „A trebuit să fac trei ani de terapie'
Cum a afectat-o pe Karmen, fiica lui Adrian Minune, lipsa lui în copilărie și ce spune despre retragerea acestuia din muzică
Cât de mult și-a pus amprenta tatăl tău asupra copilăriei tale? I-ai simțit de multe ori lipsa, atunci când era plecat la evenimente, bănuiesc…
A simți lipsa e puțin prea mult spus, pentru că m-am născut cu lipsa lui. Nu a fost o schimbare care să se întâmple la un moment dat, nu am fost obișnuită altfel, deci nu știu cum este să ai un tată prezent 100%. Da, câteodată mi-aș fi dorit să fie lângă mine la fiecare zi a mea, la fiecare serbare, la fiecare eveniment important din copilăria mea. Când nu a fost, atunci da, i-am simțit lipsa.
Ce avantaje și dezavantaje ți-a adus celebritatea lui? Ți-a fost teamă că vei trăi în umbra succesului său?
Nu mi-a fost teamă niciodată, pentru că sunt sigură pe mine. Știu cu ce m-a înzestrat Dumnezeu și știu că am forță de muncă. Cred în faptul că nu trebuie să demonstrez nimic nimănui. Trebuie doar să îmi fac munca așa cum știu eu mai bine. Fac ceea ce mă pasionează, iar acesta este un atu. Nu mulți au posibilitatea de a face ceea ce își doresc. Eu mă consider norocoasă și încerc pe cât posibil să îi bucur pe oamenii care mă apreciază și mă urmăresc. Încerc să nu caut să mulțumesc pe toată lumea. Fac ce îmi place și transmit oamenilor tot timpul mesaje pozitive și cât mai reale, spre deloc superficiale. Încerc să fiu cât mai transparentă și nu îmi e rușine cu ceea ce sunt.
Cum se înțelege Karmen acum cu tatăl ei, Adrian Minune
Ce fel de relație ai acum cu tatăl tău? Încă îi mai ceri sfaturi, vă mai consultați asupra muzicii sau a vieții, în general?
În momentul de față, nu, am 25 de ani, sunt mămică și soție. Referitor la muzică, de fiecare dată când ne vedem mă mai întreabă ce mai fac, când mai merg pe la studio, cu cine mai lucrez, ce oameni am mai cunoscut. În întâlnirile acestea ale noastre, în care povestim ce am mai făcut, încearcă pe cât posibil să îmi dea sfaturi și să mă țină într-o direcție bună, ca să nu fiu păcălită.
Dar cu soțul tău cum se înțelege? L-a considerat pe Bogdan potrivit pentru tine încă din prima clipă?
Absolut. Eu și soțul meu ne înțelegem foarte bine. Chimia dintre noi se vede și de la distanță, nu e ceva ce trebuie zis, iar tata a văzut lucrul acesta. Tata și Bobo seamănă foarte mult, au foarte multe obiceiuri comune. Când se întâlnesc, sunt ca un tată și un fiu.
Anul trecut, tatăl tău făcea un anunț complet neașteptat. Declara că se va retrage din muzică în 2024, pentru a avea mai mult timp pentru familia lui. Crezi că va rezista să stea departe de muzică?
Noi, artiștii, așa suntem: suflete neliniștite. Azi decidem ceva, mâine altceva, poimâine apare o piesă și crezi că o lansezi, răspoimâine crezi că te lași de muzică. Trecem de la o stare la alta foarte repede și cred că a fost un anunț făcut într-un moment spontan.
CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE APRILIE! REVISTA SE GĂSEȘTE LA PUNCTELE DE DIFUZARE A PRESEI!
Sursă foto: Instagram, PR