La 32 de ani de la Revoluție, Mircea Radu își amintește cu emoție momentele pe care le-a trăit în acele zile care au schimbat nu doar soarta României, dar și viața lui. Mircea Radu a împărtășit pe blogul lui câteva dintre amintirile cele mai pregnante despre Revoluția din 1989 și atmosfera care era atunci pe străzile din București.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI!
Pe 21 decembrie, la fix 32 de ani de la Revoluția în urma căreia a fost dat jos regimul Ceaușescu, Mircea Radu a povestit pe blog, într-un text denumit „Revoluția mea”, cum au decurs întâmplările acelei zile prin ochii săi.
„În acel 21 decembrie aveam 21 de ani.
Era soare și un pic după prânz când am plecat de acasă cu gândul să ajung la Universitate unde se dădea cu tomberoane de gunoi în milițieni – aflasem asta de la mama unui prieten, care adăugase: 'Să stați acasă! Că aici, în Centru, e prăpăd!'.
Dacă ar fi zis sugrumată de emoție sau ar fi urlat a disperare 'E Revoluție!' nu aș fi mișcat un deget; dar la vârsta aia, în condițiile alea, ideea de a bate rău autoritățile era un vis. O șansă nesperată și greu de presupus că s-ar mai fi ivit curând, deci trebuia să acționez”, își începe Mircea Radu destăinuirile.
Cum a trăit Mircea Radu Revoluția din 1989
„Am coborât la Metrou. După două stații am ajuns la Piața Victoriei 2 apoi am schimbat către Romană – aș fi mers apoi pe jos până la Universitate; știam străduțe lăturalnice și ganguri în care speram să mai găsesc tomberoane neatinse. Scara rulantă mă urca de pe peron către suprafață. O trecere lină. Un urcuș fără piedică și fără niciun efort. Întâi a fost un zgomot înfundat ca atunci când pui mâinile pe urechi în apropierea unui stadion. Zgomotul își făcea loc printre sunetele din subteran înlocuindu-le și acoperindu-le treptat.
Citește și: Radu Ștefan Bănică, fotografie rară cu sora lui, Violeta, fiica Andreei Marin:'Ne sprijinim reciproc'
Citește și: Fiica Andreei Marin se apucă de cântat.Violeta înregistrează o melodie cu Ștefan Bănică
Citește și: Mr. Big din Sex and the City, acuzat de viol de către două femei. Chris Noth neagă acuzațiile
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2021/12/cover-viva-ianuarie-small-25-764x1024.jpg)
A devenit vuiet. Un vacarm în care se strigau lozinci anti. Au urmat imaginile – în dreptul Restauratului Grădinița, dintr-un trotuar pe altul al Bulevardului Magheru, formațiuni de luptă, în gardă, cu arme, scuturi și căști albe pe cap – nu mai văzusem așa ceva niciodată, nici nu știam că există, erau români?- față-n față cu câteva zeci de oameni, nu mulți, care strigau „Jos Ceaușescu!.
Atunci, în momentul ăla, viața mea a devenit alta. Așa cum unii se nasc și trăiesc liberi, eu am avut cea dintâi senzație de libertate la 21 de ani. Lumea se schimbase. Nu era urmă de milițian pe nicăieri. Și niciun tomberon„, a continuat Mircea Radu.
Mircea Radu, doar un puști pe vremea Revoluției, a trăit intens fiecare secundă a acelor zile și povestește în detaliu cum s-a simțit și ce a văzut în urmă cu 32 de ani, amintindu-și că „de dimineață, cât stăteam la coadă la pâine, am văzut trecând pe Șoseaua Colentina camioane care duceau în remorcă sicrie. Erau zeci, puse unul peste altul”.
„Când copiii mei vor crește și vor dori să afle despre revoluția mea am să îi rog să citească rândurile astea. Iar dacă vor vrea mai mult de atât, adevărul adică, am să le spun că la 21 de ani am eșuat.
Și-abia atunci s-ar putea să dau drumul unei lacrimi”, și-a încheiat Mircea Radu confesiunea.