Cu Oana Roman despre lumea mondenă și statutul de persoană publică: „Cel mai important este să nu-ți minți publicul niciodată și pentru nimic” / EXCLUSIV

.

Oana Roman este în atenția publicului de aproape trei decenii și, deci, una dintre persoanele cele mai îndreptățite să vorbească despre lumea mondenă, statutul de persoană publică, dar și despre mult mai recentul termen de influencer și semnificația lui. Iată ce ne-a declarat Oana!

Oana Roman, la VIVA! Influencers Party

Oana Roman, la VIVA! Influencers Party

Ne-am întâlnit la VIVA! Influencers Party, la SEVA Lounge, un loc care, preț de câteva ore, a găzduit cele mai multe celebrități pe metrul pătrat, la cea mai tare petrecere a toamnei. Și cum Oana Roman poate trece oricum numai neremarcată nu, dat fiind că este una dintre cele mai cunoscute persoane publice din România, de 30 de ani încoace – de altfel, chiar ea ne-a declarat că se află printre primele persoane care au făcut parte din lumea mondenă –, am provocat-o la un exercițiu de sinceritate.

Primii ani post-revoluționari nu au fost chiar ușori pentru Oana Roman, iar asta nu doar pentru că era adolescentă, ci fiindcă era și fiica celui mai popular prim-ministru al României de după 1989, Petre Roman. Gradul de popularitate câștigat oarecum peste noapte nu a schimbat-o prea mult pe Oana, care, iată, aproape 30 de ani mai târziu, deși este una dintre cele mai cunoscute persoane publice, este modestă și cu picioarele pe pământ, are o profesie cool, o familie fericită și este împlinită ca mămică.

„A fi influencer te obligă în primul rând la corectitudine”

Și dacă leitmotivul serii a fost termenul influencer, am vrut să aflăm ce înseamnă pentru Oana, una dintre primele persoane care au avut blog în România. „Din punctul meu de vedere, cred că a fi influencer te obligă în primul rând la corectitudine. Cel mai important este să nu-ți minți publicul, orice-ar fi, niciodată și pentru nimic. Dar asta e o chestie care la mine vine din educație, așa am fost crescută. Eu nu știu să păcălesc, eu nu știu să mint, nu știu să spun că-mi place ceva dacă nu-mi place. Eu nu trăiesc din bani făcuți pe Instagram sau pe Facebook, pentru că meseria mea este aceea de a face PR și, eventual, televiziune, și cred că pentru cei care trăiesc din asta, pentru a avea credibilitate, foarte important este să fie corecți.'

Mai multe detalii despre cum își gestionează Oana celebritatea, dar și fiica ei, Izabela, despre cum este să te afli mereu în atenția publicului și ce implică asta, în interviul de mai jos!

Mulțumim partenerilor noștri, glo și LOR.

Pentru sprijinul acordat, mulțumim și: SEVA Lounge, Martini, Evian, Cutia cu Poze, Set up Stories.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton