Cu se ocupă Dan Bordeianu de când a renunțat să mai joace în telenovele: „Nu am visat să mă fac actor”

.

Cu se ocupă Dan Bordeianu de când a renunțat să mai joace în telenovele. De aproximativ 15 ani, actorul a renunțat la rolurile din telenovele, însă și-a continuat cariera pe scena teatrului. Într-un interviu recent, acesta a vorbit despre proiectele pe care le are în desfășurare, susținând că de multe ori a simțit nevoia să se retragă de pe scenă. Iată declarațiile acestuia!

CITEȘTE REVISTA VIVA! DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI!


Dan Bordeianu a intrat în atenția publicului larg după rolul jucat în telenovela „Numai iubirea’. Ulterior, acesta a făcut parte din distribuția mai multor producții, între care se numără și „Lacrimi de iubire’ sau „Iubire ca în filme’. În urmă cu câțiva ani, acesta a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și să se mute la țară, la Brănești, lângă Pădurea Pusnicu. Recent, actorul a vorbit despre proiectele de care se ocupă în prezent și despre parcursul său ca actor.


Cu se ocupă Dan Bordeianu de când a renunțat să mai joace în telenovele. Actorul a mărturisit că nu s-a visat niciodată făcând această meserie. Într-un interviu mai vechi, acesta susținea că nu a făcut niciun sacrificiu în carieră, având în vedere că a făcut totul din suflet și nu a simțit că renunță la ceva.

Citește și: Radu Vâlcan și Dan Bordeianu s-au întâlnit.Cum au reacționat și ce și-au spus cei doi


Citește și: Cum arată soția și fiica lui Dan Bordeianu.Actorul a publicat fotografii cu familia lui

Citește și: Ileana Lazariuc și Matei Stratan formează un cuplu.Cei doi s-au expus prima oară în public alături de LIli Sandu și soțul ei

Citește și: Nicoleta Molnar de la Insula Iubirii și soțul ei s-au căsătorit religios:„Mi-am găsit rapid rochia de mireasă’. Primele imagini de la nuntă


Cu se ocupă Dan Bordeianu de când a renunțat să mai joace în telenovele

Deși a renunțat la telenovele, actorul și-a continuat cariera pe scena tatrului. Acesta a făcut parte din distribuția filmului „The Windseeker’, o producție lansată în urmă cu un an și regizată de Mihai Sofronea.

„A fost o experiență extraordinară, mai ales la filmări. Sunt enorm de recunoscător. Îi spuneam regizorului Mihai Sofronea că nu știu ce se va întâmpla cu filmul, dar eu sunt recunoscător că l-am filmat și că l-am trăit. Viața mi-a demonstrat că a avut un mare succes, am luat un premiu foarte important cu el, un premiu care se dă strict din perspectiva cinematografiei, am fost pe o listă cu nume foarte importante.


În rest vă aștept la Nottara, joc în trei spectacole care-mi sunt foarte dragi. «Efecte colaterale», «Sonata de toamnă», unde joc un rol complet diferit de ce-am jucat până acum, și «Haita de sfinți», un spectacol care mă duce în zone pe care nu le-am mai explorat până acum. Asta îmi place cel mai mult, să mă confrunt cu personalități total diferite de ce-am făcut până acum’, a declarat Dan Bordeianu, potrivit fanatik.ro.


„Nu am visat să mă fac actor’

Dan Bordeianu a mărturisit că nu s-a visat niciodată actor, însă a ajuns să aibă o relație „serioasă’ cu meseria sa. Cu toate acestea, a mărturisit că a fost încercat, de mai multe ori, de ideea de a se reprofila.

„Habar n-am, din întâmplare. Am ajuns să joc din întâmplare și așa mi-a și plăcut. Nu știu dacă mi-a plăcut atunci sau când mi-am dat seama că sunt bun la asta. Nu am visat să mă fac actor, pur și simplu s-a întâmplat.

Relația cu meseria mea este serioasă, dar sunt destul de relaxat. De 2, 3 ori pe an spun că mă las de actorie și poate de aia îmi ies lucrurile, că nu mă crispez. Când eram mic voiam să mă fac electrician. Apoi ingineri spațial, pilot de navă, am dat și la Drept, dar în anul întâi mi-am dat seama că nu-i bine, erau prea grele materiile’, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Facebook