Creatorul serialului „Betty cea urâtă” a murit. Cum a fost găsit Silvio Horta, într-un motel din Miami

.

Vești triste pentru fanii serialului „Betty cea urâtă'. Creatorul filmului a fost găsit mort într-un hotel din Miami. Silvio Horta avea doar 45 de ani, iar familia și prietenii sunt în stare de șoc. Anunțul a fost făcut de presa americană.


Silvio Horta a murit marţi, 7 ianuarie, la vârsta de 45 de ani, după ce, aparent, s-a împuşcat. Decesul lui a fost confirmat de un reprezentant, însă detalii oficiale privind cauza nu au fost transmise deocamdată, potrivit news.ro, citat de Adevărul.

Versiunea americană a serialului de comedie „Betty cea urâtă/Yo soy Betty, la fea a avut-o în rol principal pe America Ferrera. „Ugly Betty a avut patru sezoane la ABC, fiind difuzată din 2006 până în 2010. Horta a fost showrunner şi a condus echipa de scenarişti a adaptării telenovelei columbiene, scrie sursa citată.


 „Sunt uluită şi dărâmată să aud veştile devastatoare despre creatorul Betty cea urâtă, despre moartea lui Silvio Horta. Talentul şi creativitatea lui mi-au adus mie şi multor altora bucurie şi lumină. Mă gândesc la familia sa şi la cei dragi care trebuie să îndure atâta durere şi la întreaga familie a lui Betty cea urâtă, care simte această pierdere atât de profund, a scris Ferrera pe Instagram alături de o fotografie cu Silvio Horta.