Recent, un scandal răsunător a ținut prima pagină a publicațiilor – celebra creatoare de modă Maria Lucia Hohan a fost acuzată că și-a părăsit partenerul și copiii pentru un fost membru al guvernului. Acum, aceasta i-a deschis iubitului ei proces pentru câștigarea custodiei copiilor!
Lucia Maria Hohan a devenit celebră în ultimii ani inclusiv pe plan internațional, creatoarea de modă având un succes uriaș printre vedete de la Hollywood ca Selena Gomez, Nicole Scherzinger, Demi Lovato, Kristin Cavallari, Sharon Osbourne și Jennifer Hudson.
În ultimul timp însă, Maria Lucia Hohan a intrat în atenția presei mondene din cauza unui scandal imens – creatoarea de modă a fost acuzată de infidelitate repetată de către tatăl copiilor ei, Adrian Stănescu, alături de care a fost 11 ani, cu care acum se află în plin proces de stabilire a custodiei copiilor, conform wowbiz.ro.
Conform surselor, creatoarea de modă și actualul ei iubit s-ar fi cunoscut la Londra, în luna martie, la o conferinţă a tinerilor lideri europeni, iar de atunci ar forma un cuplu.
Presupusul amant al creatoarei Maria Lucia Hohan e căsătorit și are 3 copii
Conform româniatvnet, ‘Cunoscuta creatoare are o relaţie stabilă şi locuieşte de circa 11 ani cu soţul ei şi cei doi copii pe care îi au împreună. Gurile rele spun însă că designerul ar avea, în acelaşi timp, o relaţie secretă cu un fost deputat care, la rândul lui este căsatorit şi are copii. Cei doi s-ar fi cunoscut la Londra în primavara. (…)
Se pare că ar fi fost atracţie fizică sexuală instantanee, pentru că, la numai 24 de ore după ce s-au cunoscut, ar fi petrecut o noapte fierbinte împreună. Ei ar fi plecat împreună în grabă de la petrecerea conferinţei direct la hotelul unde era cazată creatoarea. Fostul deputat ar fi părăsit camera fashionistei în jurul orelor 5.30 dimineaţa’, susține sursa citată.
Se pare că bărbatul pentru care Maria Lucia Hohan și-ar fi părăsit partenerul de viață și copiii este un fost deputat din Guvernul Cioloș, care acum locuiește la Londra, fiind la rândul său căsătorit și tată a trei copii.
Acum, creatoarea de modă Maria Lucia Hohan a deschis proces la Judecătoria Sectorului 1 împotriva fostului ei partener de viață, pentru a câștiga custodia celor doi copii ai lor.
Foto: Instagram