Connect-R se lansează în afaceri cu NFT-uri și îi invită și pe fani alături de el. Connect-R vrea să dea lovitura cu NFT-urile și tot ce înseamnă această industrie cu monede virtuale. Artistul se lansează în afaceri și îi invită și pe fani alături de el, dezvăluind că se pot câștiga sume fabuloase. Ce spune Connect-R despre afacerile cu NFT-uri.
CITEȘTE REVISTA VIVA! DE MARTIE, GRATIS, AICI!
Connect-R se lansează în afaceri cu NFT-uri și îi invită și pe fani alături de el. Connect-R vrea să introducă pe piața românească un model de business inovator din care nu doar el are de câștigat, ci și cei care se alătură lui. Astfel că, în clipa de față, Connect-R mizează foarte tare pe cel mai recent hit, „Lasă-mă să te…’, pentru a da lovitura în această industrie.
Connect-R se lansează în afaceri cu NFT-uri și îi invită și pe fani alături de el
NFT-urile sunt active digitale care reprezintă proprietatea unui anumit articol sau o bucată de conținut dintr-o rețea de blockchain, cum ar fi lucrări de artă, muzică, videoclipuri, fotografii. NFT-urile sunt stocate într-un blockchain și sunt verificate criptografic.
Atunci când vine vorba de utilizarea lor în industria muzicală, aceastea au fost create pentru a le oferit artiștilor un mod de a-și monetiza și a-și controla operele într-un mod unic și inovator.
„Piesa face parte dintr-un proiect. Devine un produs nu doar pentru mine, ci și pentru ascultători. Pe 7 aprilie voi lansa o colecție de NFT-uri, 5000 de NFT-uri, ea se numește Hood Heroes, este prima colecție din România care aduce ceva consistent, considerabil și concret pentru că știm foarte bine, nici nu mai are sens să amintim, chiar nu aș vrea să dau nume, s-a creat un scepticism în oameni vizavi de ceea ce înseamnă NFT.
S-au promis cadouri, nu s-au dat și așa mai departe. Nu este vorba de așa ceva. Ceea ce înseamnă colecția mea, în afară de VIP pass-urile și tricouri, ecosistemul din care vor face parte sau prioritatea pe care o să o aibă de a investi în artă, oamenii or să aibă efectiv procente din cele două piese ale mele, poate cele mai mari de până acum. Vorbesc de „Vara nu dorm’ și cea mai nouă, „Lasă-mă să te…’, a declarat Connect R pentru Ego.ro.
Artistul a explicat că cei care investesc alături de el au șansa să aibă câștiguri fabuloase: „Practic, când mie îmi intră banii de la UCMR îți intră și partea ta. Procentul tău’.
Connect-R se așteaptă la câștiguri fabuloase din afacerea cu NFT-uri
Conștient de faptul că absolut totul se mută în mediul online și că ăsta este viitorul, Connect-R nici nu a stat la discuții atunci când i s-a propus să treacă la acest nivel.
„E clar că tot ce înseamnă mediu de afaceri, muzică, filme, media, s-a mutat online. Inclusiv digitalizarea bancnotei, banilor, s-a creat deja. Deja România știe de bitcoin, nu trebuie să mai explicăm nimic. Cert este că acest NFT, acest cartonaș digital cu un cod pe care îl ai pe spate, va reprezenta o acțiune. Ca și cum ai cumpăra acțiuni din fabrica, nu știu care, Tractorul.
Cu cât firma Tractorul prosperă și așa mai departe, aduce beneficii, inclusiv acțiunea ta va însemna o cifră. Spre exemplu, 1% din „Vara nu dorm’ poate să însemne câteva sute de milioane. Practic pentru prima oară, ascultătorul când va da un play la YouTube sau când mă va asculta pe radio, nu va mai plăti el, ci va fi plătit’, a mai povestit Connect-R pentru EGO.ro.
Connect-R s-a inspirat de la Ronaldo pentru afacerea cu NFT-uri
Connect-R a pornit pe acest drum alături de o celebră platformă de NFT, cu care colaborează și celebrul Cristiano Ronaldo.
„Mă mândresc cu o chestie foare tare despre ceea ce înseamnă colecția asta de NFT-uri și anume că sunt al doilea după Ronaldo. Când spun asta nu mă refer nici la banii pe care i-am câștigat în meseria mea, ce bine ar fi fost, nu mă refer nici la fizicul pe care îl are, ci mă refer că sunt al doilea artist susținut de Binance, poate cea mai mare platformă, cel mai mare brand în materie de NFT-uri.
Pentru mine asta înseamnă foarte mult. Eu am zis să le propunem, să le trimitem și să le arătam ideea noastră fără să fim siguri că ne vor răspunde. Au răspuns din prima, am semnat și iată-ne cumva, Connect-r al doilea după Ronaldo’, a mai explicat Connect-R..