Clint Eastwood, apariție publică în premieră alături de cei 8 copii. Printre aceștia, fiica pe care nu a recunoscut-o

.

Actorul și regizorul Clint Eastwood  avut o apariție de zile mari la premiera filmului 'The Mule'. Pe covorul roșu la Los Angeles, Eastwood, în vârstă de 88 de ani, a fost însoțit de întreaga lui familie, cei opt copii, printre care și fiica lui secretă, rezultată dintr-o aventură avută înainte de primul mariaj. 

Alături de Clint Eastwood și cei opt copii a fost și prima soție a acestuia actriţa Maggie Johnson (87 de ani), şi de actuala parteneră de viaţă, Christina Sandera (55 de ani).


„Ceva rar pentru cei opt fraţi Eastwood să fie în aceeaşi încăpere, a scris cea mai mică fiică a artistului, Morgan, în vârstă de 22 de ani.  Reunirea a fost impresionantă atât pentru Alison (46 de ani), fiica pe care Eastwood o are cu prima soţie. „Nu sunt sigură dacă există vreo altă fotografie cu noi opt împreună, aşa că iată una, a spus aceasta.

Este pentru prima dată când legendarul actor apare alături de toţi cei opt copii, inclusiv Laurie, fiica pe care nu a recunoscut-o niciodată în mod public. Ea s-a născut dintr-o aventură pe care actorul a avut-o în 1953, când era logodit cu Maggie Johnson. Existenţa ei a fost dezvăluită pentru prima dată de biograful lui Eastwood, Patrick McGillian, însă actorul nu a vorbit niciodată în mod public despre ea.