Cine este și cum arată iubita lui Ianis Hagi: "Stau bine cu dragostea"

.

La 22 de ani, Ianis Hagi este îndrăgostit lulea! Fiul lui Gică Hagi evoluează acum în echipa Glasgow Rangers din Scoția, așa că trebuie să se adapteze unei relații la distanță. Însă, tânărul fotbalist susține că totul merge strună între el și noua iubită. Cine este și cum arată femeia care i-a cucerit inima.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Până acum câteva zile, Ianis Hagi nu a vorbit niciodată de viața lui privată. S-a limitat la discuții despre fotbal, însă a evitat să dea detalii despre latura sentimentală. Având în vedere că fiul lui Gică Hagi a recunoscut oficial, acum, că este într-o relație, pare că totul este deja serios și nu doar o aventură.


Deși locuiesc la mai bine de 3.000 de kilometri distanță, acest lucru nu îi împiedică pe cei doi să își continue relația. Elena merge ori de câte ori poate în vizită la Ianis, iar părinții celor doi sunt de acord cu relația lor.


Mai mult, tatăl tinerei este un afacerist potent financiar din Constanța, lucru care îl face pe Ianis Hagi să nu se gândească că există vreun interes la mijloc.

„Stau bine cu dragostea. Sunt tânăr. Importantă e și viața privată, dar vreau s-o țin departe. Părerea mea este că partea aceasta o gestionez bine. Vedem în viitor ce va mai fi’, a declarat fiul lui Gheorghe Hagi despre viața personală.

Cine este Elena Tănase, iubita lui Ianis Hagi

Conform prosport.ro, Ianis Hagi se iubește cu Elena, o tânără studentă care locuiește în Constanța și este de origine aromână, la fel ca el. Elena Tănase studiază la Colegiul Național Mircea cel Bătrân.

Aceasta e preocupată acum de studii și nu s-a mutat în Scoția alături de iubitul Ianis Hagi.

Pe lângă relația stabilă pe care o au cei doi tineri, și părinții acestora se înțeleg foarte bine. Gheorghe Hagi a fost surprins la botezul fratelui Elenei în anul 2019.

Tatăl Elenei, Dimciu-Palavoti Tănase, are business-uri în domeniul construcțiilor, cât și în agricultuă, fiind un cunoscut om de afaceri.


Citește și: Claudia Pătrășcanu continuă atacul la Bianca Drăgușanu, după ce s-a împăcat cu Gabi Bădălău: ‘Această femeie…

Citește și: Alex Bodi susține că Bianca Drăgușanu îl amenința că se omoară: „Mi-a cerut bani ca să-și ridice ordinul de restricție’

Citește și: Cât de bine arată Simona Florescu la 53 de ani! Cum se menține în formă fosta soție a lui Ion Dichiseanu: „Mă simt mai bine acum decât la 20 de ani’

Ce s-a întâmplat cu fosta iubită a lui Ianis Hagi


În trecut, Ianis Hagi a avut o relație cu Cristina Lung, nepoata lu
Silviu Lung, fost portar al Craiovei şi al echipei naţionale.

Pe Ianis Hagi și pe Cristina Lung îi legase pasiunea pentru sport. Ea este portar de handbal, la SCM Craiova.

Cristina Lung a făcut parte din lotul Craiovei în stagiunea
2017-2018. Formația din Bănie a fost antrenată de Bogdan Burcea și a
câștigat Cupa EHF.

„I love you, ursuleţul meu fotbalist, îi scria Cristina Lung lui Ianis Hagi. Ea și tânărul fotbalist se alintau cu apelative ca „My King’ şi „My Queen’.


Și Cristina Lung ar avea o nouă relație, după ce povestea de dragoste dintre ea și Ianis Hagi s-a încheiat, potrivit impact.ro.

Ianis Hagi traversează cea mai bună perioadă din cariera de fotbalist profesionist. A cucerit titlul de campion al Scoției cu Glasgow Rangers, a fost desemnat de clubul său cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2020-2021 datorită celor șapte goluri și 12 pase decisive și a fost declarat cel mai bun pasator decisiv din prima ligă scoțiană.

foto: Libertatea/ Prosport