Cine este Elvin Dandel, prezentatorul Cerbului de Aur 2019. Tânărul are un tată celebru!

.

Elvin Dandel revine în Piaţa Sfatului din Brașov după ce, în 1996, a fost unul dintre artiştii invitaţi, iar în 2008 a prezentat Festivalul, alături de Alina Sorescu şi Ruxandra Gheorghe. Elvin Dandel este fiul celebrului Ricky Dandel, alături de care  a urcat prima dată pe scena Cerbului în 1996, când avea doar 15 ani.

„Sunt foarte fericit să fiu pentru a doua oară pe scena Festivalului Internațional „Cerbul de Aur din Brașov în calitate de prezentator și să simt îndeaproape pulsul acestui tradițional eveniment care se află la cea de-a 19 ediție.


Încă de la vârsta de 15 ani, la ediția 1996 a Cerbului de Aur, am avut plăcerea să interpretez, alături de tatăl meu, cunoscuta „Perinița, într-o prelucrare techno. Aranjamentul acestei piese mi-a aparținut. Acest Etno Show a fost prezentat în deschiderea recitalului lui Tom Jones, pe care am avut bucuria să-l cunosc și personal.

Cu atât mai mult, a fost o mare onoare pentru mine când am fost invitat să fiu prezentatorul ediției Cerbului din anul 2008. Desigur, faptul că am fost reinvitat în acest an pe scena prestigiosului festival în calitate de prezentator mă onorează foarte mult.


După prezența mea la numeroase festivaluri internaționale, ca prezentator sau interpret, prestația la Cerbul de Aur are pentru mine o semnificație deosebită. Doresc întregii echipe de organizare și participanților o ediție reușită care să rămână și peste ani în memoria publicului spectator și a telespectatorilor’, spune Elvin Dandel.

Elvin Dandel are 38 de ani și a început să cânte la pian de la vârsta de 6 ani. Un an mai târziu a debutat pe scenă, într-un duet cu tatăl său, Ricky Dandel, alături de care continuă să cânte și acum.


Anul trecut, Elvin Dandel și soția lui au devenit părinți de gemeni, făcându-l bunic pe Ricky Dandel.