Cine este bucureșteanul Dumitru Comânescu, al treilea cel mai bătrân bărbat de pe Planetă / Are 111 ani și a dezvăluit secretul longevităţii sale

.

Inginerul agronom Dumitru Comănescu, în vârtă de 111 ani și 3 luni, este, la ora actuală, al treilea cel mai vârstnic bărbat în viaţă din lume, conform clasamentului „Ten oldest living men”, al 75-lea cel mai vârstnic bărbat al tuturor timpurilor („100 verified oldest men”) şi a 72-a cea mai vârstnică persoană în viaţă („100 oldest living people”).

Născut pe 8
noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, la Drăgăneasa, în judeţul Prahova, Dumitru
Comănescu a fost premiat de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al
Municipiului Bucureşti, CSMB, cu suma de 5.000 lei şi o plachetă onorifică
drept „omagiu adus vieţii şi contribuţiei la dezvoltarea societăţii şi a
comunităţii Municipiului Bucureşti şi ca o recunoaştere a respectului şi
preţuirii faţă de seniorii bucureşteni'.


A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai mari matematicieni, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să îşi găsească vocaţia în lumea cercetării plantelor.

„Secretul longevităţii sale a fost şi este dragostea pe care i-o oferă familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoti. „Cele mai frumoase amintiri le are din vremea Marii Uniri de la 1918, pe când era elev.


A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat timp de 70 ani: în 2003 făcea ultima expertiza fitopatologică. La vârsta de 86 de ani s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, aşa încât şi-a prelungit activitatea’, se arată într-un comunicat de presă trimis de Primăria Municipiului Bucureşti, citat de news.ro.

Conform Guinness
World Records, japonezul Chitetsu Watanabe, care va împlini, pe 5 martie, 113
ani, este cel mai bătrân bărbat din lume, iar pe locul II se află britanicul
Robert Weighton, născut pe 29 martie 1908.


Cel mai vârstnic om
din lume trăieşte tot în Japonia şi este o femeie – Kane Tanaka, care a
împlinit pe 2 ianuarie 2020, 117 ani. Aceasta a primit anul trecut distincţia
Guinness World Records.