Mulți s-au mirat când au auzit că AMI este unul dintre concurenții Exatlon, sezonul al treilea. Motivul? Nu pare tocmai pregătită, luând în considerare statura, pentru probele extrem de grele ale concursului. Ami este cea mai scundă solistă din România, având doar 1,53 m înălțime și… 40 de kilograme.
Cu siguranță că știți multe dintre hit-urile ei, dar nu vă amintiți cum a debutat AMI pe scena muzicală românească. Vă spunem noi! Născută în Baia Mare, în 1989, AMI a făcut parte din trupa de backing-vocals a Paulei Seling, legătura principală dintre cele două fiind chiar orașul natal. Ulterior, după ce a prins experiență, tânăra s-a înscris la prima ediție X Factor, în juriul căreia era nimeni alta decât Paula Seling. Și, de la X Factor și până la primul hit n-a mai fost drum lung.
Despre viața personală a lui AMI se știu foarte puține amănunte, solista fiind zgârcită cu declarațiile. Totuși, nu s-a sfiit să vorbească despre faptul că a fost extrem de complexată de înălțimea ei de numai 1,53 m: In perioada cind eram complexata mergeam tot timpul pe toculete, fugeam pe la metrou cu ghiozdanul in spate pe tocuri, ca sa fiu mai inalta. Cu timpul am gasit oameni care au vazut un atu, am luat-o ca pe un atu al meu. De ce n-am fost si eu mai inalta, voiam sa fiu fotomodel, cind eram micuta. Ma simteam inferioara si la propriu si la figurat, nu intelegeam care e rolul meu, de ce sunt asa', spunea cantareata. Tocmai de aici și semnele de întrebare în ceea ce privește participarea ei la Exatlon.
AMI e unul dintre cei 10 Faimoși de la Exatlon, sezonul 3
Acum, AMI este unul dintre concurenții noului sezon Exatlon: „In adolescenta am trecut printr-o perioada in care eram mereu subestimata din cauza inaltimii, chiar si in cariera mea de artist mi s-a spus ca sunt prea mica si ca nu voi reusi niciodata sa razbat. Initial, am fost demoralizata si au inceput frustrarile. Dar, cu timpul, am privit latura pozitiva a acestor provocari si mi-am dat seama ca sunt un atu spre a ma ambitiona sa lupt si sa imi demonstrez, mie in primul rand, ca aceasta este ceea ce ma face speciala. E vorba despre acceptare, iubire de sine si curajul de a fi mereu autentic’, a spus AMI.