Viorica Dăncilă, premierul României, prima femeie de la noi într-o astfel de poziție, s-a făcut remarcată în rândul doamnelor mai puțin datorită meritelor politice, destul de obscure chiar și în rândul colegilor de partid, ci grație coafurii și a alegerilor vestimentare ieșite din tipare.
Imediat ce a fost anunțată ca posibil viitor premier, Viorica Dăncilă a fost luată în vizor și analizată din cap până în picioare. Într-o vizită făcută la sediul central al PSD, în ziua premergătoare anunțului oficial al numirii sale, premierul a purtat un palton alb, din lână, cu motive populare. În concordanță cu vremea de afară, dar în mare discrepanță cu însoțitoarele ei, care purtau ținute all black.
Cine a creat paltonul purtat de Viorica Dăncilă?
Pentru că paltonul doamnei premier a devenit celebru, am căutat să vedem cine-i semnează designul. Dacă v-ați fi așteptat ca în spatele vestimentației Vioricăi Dăncilă să se afle vreun designer consacrat, atunci ați fi uimite să aflați că nu este nici pe departe așa. Cea care semnează designul paltonului se numește Virginia Linul, este din zona Bistrița Năsăud și este o mare iubitoare a portului popular. De altfel, Virginia Linul și-a transformat casa într-un muzeu al portului popular, deschis tot timpul anului. Modeulul de palton purtat de Viorica Dăncilă este disponibil în două culori – alb și negru – și costa 900 de lei.
FOTO: Facebook / Libertatea