Chrissy Teigen și-a arătat trupul plin de vergeturi după naștere: „Acesta este noul meu corp!”

.

Este mai mult decât un model faimos, fiind extrem de iubită de fani, în primul rând pentru onestitatea și umorul de care dă dovadă, așadar, fără nicio ezitare, Chrissy Teigen are trupul plin de vergeturi după nașterea celui de al doilea copil.

Chrissy Teigen a vorbit cu sinceritate despre problemele maternității…


 

De-a lungul timpului, Chrissy Teigen a ținut de multe ori prima pagină a publicațiilor de peste Ocean, ba când a pozat nud, ba când a apărut fără lenjerie intimă la evenimente, sau a iscat controverse privind alăptatul în public, dar niciodată nu a fost o tipă oarecare… Vedeta în vârstă de 32 de ani este foarte cunoscută în social media pentru postările sale extrem de amuzante și pentru felul unic în care se ironizează, fără să-i pese prea mult de părerea celorlalți, dar și pentru onestitatea cu care discută despre problemele care le afectează pe tinerele mame – cum ar fi, de exemplu, depresia postnatală.


Chrissy Teigen are vergeturi și nici silueta ei nu mai e perfectă, dar a învățat să-și accepte defectele.

 

„Astea nu o să dispară așa, din senin'

Recent, vedeta, care a născut acum două luni al doilea copil al ei, un băiețel, nu a ezitat să le arate tuturor partea neplăcută a maternității – Chrissy Teigen are trupul plin de vergeturi și nu încearcă deloc să le ascundă cu filtre sau cu Photoshop. Aflată în Bali în vacanță alături de soțul ei, John Legend, și de copiii lor, Luna și Miles, Chrissy a postat în social media două fotografii netrucate, spunând că vrea ca oamenii să vadă un corp obișnuit într-o mare de fotografii superbe trucate pe Instagram’. Într-adevăr, pe fotografia mărită se văd niște vergeturi de culoare roșiatică, semn că sunt recente. Știți ce? Astea nu o să dispară așa, din senin – acesta e noul meu corp’, a comentat Chrissy.

Chrissy Teigen și soțul ei, John Legend

 

Conversația s-a mutat repede pe Twitter, une Chrissy a continuat să susțină că e important să te arăți exact așa cum ești decât să-ți expui trupul Photoshopat, curățat complet de defecte. Fanii s-au grăbit să o aplaude, iar ea s-a grăbit să adauge: „De altfel, eu nu numesc asta chiar încredere în propriul trup, pentru că nu am ajuns acolo încă. Sunt încă foarte nesigură pe mine, dar sunt fericită că îi pot face pe ceilalți să se simtă mai bine în propria piele’. Acum doi ani, la scurt timp după ce a născut-o pe Luna, arăta impecabil în pozele de pe Instagram și a iscat controverse cu stomacul ei plat, dar iată că acum situația e total diferită, Chrissy realizând influența pe care o poate exercita, prin statutul ei de influencer, asupra celor din jur. Drept urmare, a renunțat la preconcepții și la jenă și le-a arătat tuturor cum arată cu adevărat corpul unei femei care a născut. Până la urmă, atât sarcina, cât și înaintarea în vârstă aduc modificări ale trupului și trebuie să ne obișnuim și să acceptăm schimbările care, fără voia noastră, se produc.

Foto: Hepta, Instagram