Charlie Chaplin, un tiran sadic care făcea sex cu adolescente și își maltrata copiii. Detalii neștiute despre copilăria lui săracă și relația cu mamă bolnavă mintal

 Dumba Gabriela
.

Se spune despre comedianți că ei sunt, în realitate, oameni foarte triști și chiar depresivi. Charlie Chaplin nu era depresiv, însă copilăria grea și-a pus amprenta asupra lui în măsura în care l-a făcut pe Marlon Brando să afime că „Chaplin a fost cel mai sadic om pe care l-a cunoscut”.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Charlie Chaplin s-a născut într-o zi de primăvară, pe 16 aprilie 1889. Un destin cu ciudate suișuri și coborâșuri i s-a dăruit în acea seară, la ora opt, când a venit pe lume, undeva, într-o casă din East Lane. Mama sa, actriţă măruntă, era mai mereu prin spitale, din cauza problemelor psihice, iar tatăl, cântăreţ, şi-a părăsit familia şi a murit din cauza alcoolismului.

La un moment dat, mama lui avea să-și piardă într-o zi vocea și, dată cu ea, o parte din ființa ei, scrie Metropolis. Însă asta nu l-a oprit ca, în anii 20,  să ajungă cel mai cunoscut om din lume.

„Faptul că la cinci ani mi-am făcut debutul pe scenă îl datorez problemelor ei cu vocea', avea să-și amintească Chaplin mai târziu.

„Mama mă lua de obicei cu ea la teatru seara, decât să mă lase singur într-o cameră închiriată. Cânta la Cantina din Aldershot la acel moment, un teatru murdar unde veneau să mănânce mai ales soldați. Erau niște huligani gălăgioși și nu le trebuia prea mult ca să găsească motive să-și bată joc. Pentru artiști, Aldershot era săptămâna lor de coșmar. Mi-aduc aminte că eram în culise, când mama și-a pierdut vocea. Publicul a început să râdă, să cânte fals și să fluiere. Pentru mine totul era într-un fel de ceață și n-am înțeles foarte clar ce se întâmpla. Dar zgomotul a crescut în intensitate, până când Mama a fost nevoită să iasă din scenă. Când a ajuns în culise era foarte nervoasă și se certa cu impresarul care, după ce mă văzuse pe mine cântând în fața unor amici de-ai Mamei, îi spunea să mă lase pe mine să ies pe scenă și în locul ei. În tot tărăboiul ăla, mi-aduc aminte că m-a dus de mână până acolo și, după câteva explicații în fața publicului, m-a lăsat singur pe scenă. Și în luminile rampei, având în față toate chipurile alea pierdute care nici nu se vedeau bine de fum, am început să cânt, acompaniat de orchestră, care a fredonat puțin până când mi-am găsit tonul.'

Succesul a fost uriaș și la jumătatea cântecului a început să plouă cu bani pe scenă.

Din acel moment, mama lui n-avea să-și mai recapete vocea niciodată, banii aveau să devină o problemă tot mai mare, până într-acolo încât el și fratele lui Sydney să ajungă să fie duși la azilul pentru săraci.

Multe episoade din copilăria lui Chaplin sunt de o tristețe teribilă, dar două dintre ele merită amintite chiar mai mult decât altele.

The Tramp (1915) – filmstillThe Tramp (1915) – filmstill

A făcut de toate în copilărie

Nimic n-a rarat Charlie în copilăria lui, a vândut flori, a vândut vechituri, a dansat pe scenă, s-a împrietenit cu niște tăietori de lemne cu care-și petrecea timpul de dimineața până noaptea, a încercat să facă bărcuțe de jucărie pe care să le vândă, așa cum văzuse el la un meșteșugar cu care se împrietenise, s-a angajat la o tiparniță… Până când, într-o zi, soarta i-a surâs și visul lui – la care nu renunțase niciodată, pentru că avea microbul în sânge de la tatăl și de la mama lui – visul de a deveni actor, avea să se împlinească brusc. Cineva avea nevoie de un băiat pentru rolul lui Billie din piesa „Sherlock Holmes'.

Charlie Chaplin a debuta cu filmul „Making a Living (13 minute). Câteva zile mai târziu apărea şi celebrul său personaj, Vagabondul (The Tramp), odată cu lansarea peliculei „Kid Auto Races at Venice (11 minute).

Albert Einstein era unul dintre fanii lui Chaplin

Printre admiratorii săi celebri s-au numărat George Bernard Shaw, Marcel Proust, Sigmund Freud şi Albert Einstein.

Chaplin a avut patru neveste

S-a spus despre el că este „un pericol pentru minore. Poate şi pentru faptul că a avut patru neveste. Astfel, la 29 de ani s-a căsătorit pentru prima oară. Soţia sa, Mildred Harris, avea 16 ani, îl anunțase că îi poartă copilul. Însă pentru că s-a dovedit alarmă falsă sau o păcăleală, Chaplin a început să se poarte urât cu ea.

În 1920, anul în care el și Harris au trecut printr-un divorț amar, Chaplin a cunoscut-o pe fetița de 12 ani care urma să-i devină a doua soție, pe Lillita MacMurray, care mai târziu a devenit cunoscută drept Lita Grey.

La 35 de ani s-a căsătorit din nou, când Lita Grey a împlinit 16 ani. Aceasta i-a născut doi copii înainte să divorțeze, după mai multe relații extraconjugale.

La 54 de ani, a patra soţie (sărim peste bătrânica Paulette Goddard, 25 de ani), Oona ONeill – fiica dramaturgului Eugene ONeill – avea 18 ani. Oona i-a dăruit 8 copii, scrie Metropolis.

Din cauza suspiciunilor care planau asupra sa, în legătură cu simpatiile comuniste, J. Edgar Hoover, directorul FBI, i-a întocmit un dosar de peste 2.000 de pagini.

Marlon Brando l-a numit „sadic”

Conform autobiografiei lui Marlon Brando, Chaplin îl trata pe Sydney, unul dintre fiii pe care i-i născuse Grey, „cu cruzime”. Când Brando și Sydney, actor și el, au lucrat cu Chaplin la filmul din 1967 A Countess from Hong Kong, Brando scrie că Chaplin și-a umilit fiul în fața lui și a restului echipei, iar Sydney i-a spus lui Brando că așa își trata tatăl lui toți copiii, potrivit vice.com.

Deși biografiile criticilor tind să-l ilustreze pe marele actor ca pe un geniu arogant care îi manipula pe cei din jurul lui fără remușcări, Brando e mai direct. „Chaplin „, scrie el, „a fost probabil cel mai sadic om pe care l-am cunoscut. ”

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton