Actrița Cezara Dafinescu a făcut recent niște dezvăluiri uluitoare despre prietena ei Zoe, fiica soților Ceaușescu, povestind cum sfârșeau toate relațiile acesteia…
Unul dintre miturile epocii ceaușiste a fost și cel legat de relația dintre soții Ceaușescu și cei trei copii ai lor – Zoe, Nicu și Valentin -, aceștia, și în special Elena, având permanent controlul asupra lor. Dacă Nicu reușea cât de cât să se sustragă atenției mamei sale și despre el se creaseră în vremea aceea adevărate legende urbane, Zoe Ceaușescu, fiica cuplului, nu a fost la fel de norocoasă.
Născută în 1949, Zoe Ceaușescu sau Zoe, cum i se mai spunea, fusese botezată, se spune, după eroina Zoia Kosmodemianskaia și a avut o soartă demnă de cinematografia rusă… Deși, spre deosebire de mama ei, academician de renume mondial doar cu numele, ea a făcut Facultatea de matematică, era bibliofilă și colecționară de artă, deci o intelectuală în adevăratul sens al cuvântului, familia a ținut să-i controleze viața personală până în cel mai mic amănunt.
Și cum Elena Ceaușescu, numită și „Cabinetul numărul 2”, trebuia să controleze tot, fiica sa nu a putut face nicio mișcare fără ca mama ei să o aprobe… Despre asta a vorbit recent, actrița Cezara Dafinescu, fosta prietenă a Zoei Ceaușescu, într-o emisiune.
Zoe Ceaușescu mergea la ghicitoare…
Cezara Dafinescu (71), care, pe vremuri s-a remarcat și recitând poezii dedicate cuplului de dictatori (cine n-o făcea nu ajungea la televizor), a fost prietenă apropiată cu fiica lor și a rememorat recent momentele petrecute cu Zoe. Actrița a povestit că, în tinerețe, ele mergeau împreună la o vrăjitoare care le ghicea în cafea.
Care era motivul? Se pare că, de fiecare dată când se îndrăgostea, iubiții Zoei dispăreau la scurt timp, în mod misterios, de îndată ce mama ei afla că are o relație cu cineva! E neclar dacă aceștia erau eliminați sau pur și simplu li se găseau posturi bine plătite departe de casă, cert e că Zoe rămânea de fiecare dată singură. De altfel, Elena Ceaușescu încerca prin toate mijloacele să-i spulbere anturajul fiicei sale…
Zoe s-a căsătorit abia în 1980, cu inginerul Sibian Mircea Oprean, cu siguranță partidă aprobată de familie…
'Zoe avea probleme cu Elena Ceaușescu. De câte ori iubea pe cineva, iubitul dispărea', a dezvăluit actrița la Acces direct. Dacă ar fi trăit, poate zoia și-ar fi scris memoriile și am fi aflat adevărul, însă fiica soților Ceaușescu a murit în 2006 în urma unui cancer pulmonar, luându-și secretele cu ea…
Foto: Facebook