Celebritățile care au devenit părinți în 2018. Pentru Eddie Murphy a fost a zecea oară!

.

Membri ai familiilor regale, celebrități din lumea filmului și a muzicii, cu toții au ceva în comun – au devenit părinți în 2018, anul acesta fiind unul dintre cei mai rodnici. Iată cine sunt proaspeții părinți!

 


Fie că sunt la al doilea copil sau abia și-au format o familie și au devenit pentru prima oară părinți sau, ca în cazul tatălui-erou’ Eddie Murphy, caruia i s-a născut cel de-al zecelea copil, toți cei pe care vi-i vom prezenta mai jos au primit cu bucurie vestea că, anul acesta, li se va mări familia. Iată care sunt celebritățile care au devenit părinți în 2018!

Kim Kardashian și Kanye West au devenit părinți pentru a treia oară în 2018.

Kim Kardashian și Kanye West

Cele două vedete au devenit anul acesta, pe 15 ianuarie, părinți pentru a treia oară, prin intermediul unei mame-surogat. Micuța a primit numele Chicago, iar mama ei a anunțat vestea pe website-ul ei: „Eu și Kanye suntem fericiți să anunțăm sosirea pe lume a minunatei și sănătoasei noastre fetițe. Le suntem incredibil de recunoscători mamei-surogat, care a făcut ca visele noastre să devină realitate prin intermediul celui mai frumos cadou pe care cineva îl poate dărui, și minunaților doctori și asistente, pentru grija lor specială’.


Kylie și Travis au devenit părinți pentru prima oară.

Kylie Jenner și Travis Scott

După ce și-a ținut sarcina secretă cât de mult posibil, cea mai tânără membră a familiei Jenner a anunțat, pe 1 februarie, că a devenit mama unei fetițe, pe care a numit-o Stormy Webster. Sarcina a fost cea mai frumoasă și responsabilizatoare experiență din toată viața mea și o să-mi lipsească. Toată aprecierea pentru prietenii mei și în special pentru familia mea, pentru că m-au ajutat să fac din acest moment special unul cât s-a putut de privat’, a scris Kylie pe pagina ei de Instagram.

Adam Levine și Behati Prinsloo

Adam Levine și Behati Prinsloo

Cuplul i-a urat bun-venit celei de-a doua fiice, pe nume Geo Grace, în luna februarie. Supermodelul namibian și autorul hitului ‘Girls Like You s-au căsătorit în anul 2014 și au devenit părinți pentru prima oară în 2016, Behati aducând-o pe lume pe Dusty Rose.

Kirsten Dunst și Jesse Plemons

Kirsten Dunst și Jesse Plemons


Starul din Fargo a născut un băiețel pe data de 3 martie, pe care ea și Jesse l-au botezat Ennis Howard. Kirsten Dunst și-a făcut publică sarcina pentru prima oară prin intermediul unui shooting spectaculos pentru Rodarte, pe care l-a publicat pe contul ei de Instagram.

Khloe Kardashian și Tristan Thompson

Khloe Kardashian și Tristan Thompson

Kim nu este prima membră a clanului Kardashian care a devenit mamă anul acesta, și sora ei Khloé aducând pe lume, în luna aprilie, primul ei copil, o fetiță. True este primul copil al lui Khloé și al iubitului ei, baschetbalistul Tristan Thomson. În pofida faptului că iubitul ei a înșelat-o în perioada sarcinii, Khloé a avut totuși puterea să-l ierte. Avem o bănuială că drăgălașa True este unul dintre motive…


Dwayne „The Rock’ Johnson și Lauren Hashian

Dwayne „The Rock’ Johnson și Lauren Hashian

Copilul lui Dwayne „The Rock’ Johnson și al partenerei sale, Lauren Hashian, Tiana Gia, cea de-a doua fetiță a cuplului, a venit pe lume pe 17 aprilie. La doar câteva zile după nașterea micuței, actorul scria pe Instagram un mesaj impresionant, dedicat fiicei sale și tuturor reprezentantelor sexului frumos: „Am fost crescut și înconjurat de femei puternice și iubitoare toată viața mea, dar după ce am participat la nașterea Tiei, este greu să explic nivelul de dragoste, respect și admirație pe care îl am față de Lauren și toate celelalte mame’.


Kate Middleton, la doar câteva ore după ce l-a născut pe Prințul Louis.

Kate Middleton și Prințul William

Cel de-al treilea bebeluș al familiei regale s-a născut pe data de 23 aprilie și a primit un nume istoric – Louis Arthur. Teoretic, numele lui este unul mult mai  lung: Alteța Sa Regală Prințul Louis Arthur Charles al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, dar cu siguranță mama și tatăl lui nu îl strigă așa… Micuțul Louis a fost întâmpinat cu multă bucurie de către părinții săi, dar și de către cei doi frați mai mari, Prințul George (5) și Prințesa Charlotte (3).


Miranda Kerr și Evan Spiegel

Miranda Kerr și Evan Spiegel

Și pentru modelul Miranda Kerr și directorul Snapchat Evan Spiegel a fost un an fericit, bebelușul lor venind pe lume pe data de 9 mai. Micuțul, care a primit numele Hart, este primul bebeluș al cuplului, dar Miranda mai are un fiu în vârstă de 7 ani, provenit din relația cu Orlando Bloom.

Alec și Hilaria Baldwin

Alec și Hilaria Baldwin

Romeo Alejandro David Baldwin, al patrulea copil al cuplului, a venit pe lume în luna mai. Regina fitness-ului și soțul ei actor au anunțat venirea pe lume a fiului lor prin intermediul Instagramului, printr-o postare în care scriau că Romeo este perfect și are 3,600 kilograme.


Chrissy Teigen și John Legend au devenit părinți pentru a doua oară.

Chrissy Teigen și John Legend

Supermodelul și celebrul ei soț, artistul John Legend i-au urat bun venit celui de-al doilea copil al lor, un băiețel pe nume Miles Theodore Stephens, pe data de 17 mai. Atunci când a postat primele imagini cu Miles pe Instagram, Chrissy a comentatȘ Salut, lume! El este Miles Theodore Stephens. Drăgălășenia lui ne face să ne topim. Căminul nostru este plin de dragoste’.

Eva Longoria și José Bastón


Eva Longoria și José Bastón

Actrița și soțul ei i-au urat bun venit pe lume fiului lor Santiago Enrique Bastón pe data de 19 iunie. Suntem atât de recunoscători pentru această minunată binecuvântare, a spus cuplul pentru HOLA US. Bebelușul Santiago este primul copil al Longoriei, dar al patrulea pentru Bastón, care mai are trei din căsătoria anterioară cu actrița mexicană Natalia Esperon.

Cardi B și Offset

Cardi B și Offset

Cântăreața de muzică rap Cardi B, în vârstă de 25 de ani, și soțul ei au devenit părinți pe data de 10 iulie, după o sarcină extrem de mediatizată (artista a anunțat că va deveni mămică în cadrul Saturday Night Live, în luna aprilie). Nașterea micuței Kulture Kiari Cephus a fost anunțată de mama ei în maniera binecunoscută – Cardi  B a postat o fotografie de-a ei, dezbrăcată, din ultimul trimestru de sarcină, alături de numele și data nașterii, pe Instagram.

Chanel Iman și Sterling Shepard

Chanel Iman și Sterling Shepard

Supermodelul și iubitul ei fotbalist la New York Giants au devenit părinți pe data de 10 august. Cuplul a anunțat pe Instagram vestea nașterii lui Cali Clay Shepard, alături de niște fotografii adorabile chiar din camera de spital unde Iman a născut. Ai meritat fiecare împingere și contracție. Bine ai venit în lumea noastră, Cali Clay Shepard! Cu dragoste, mami și tati!’.

Kate Hudson și Danny Fujikawa

Kate Hudson și Danny Fujikawa

Kate Hudson și partenerul eu Dani Fujikawa au anunțat tot pe Instagram nașterea fiicei lor Rani Rose, în luna octombrie. Ne-am decis să-i spune fiicei noastre Rani (se pronunță Roni) după numele bunicului ei, Ron Fujikawa. Ron a fost cel mai special om și îi simțim foarte tare lipsa. A fost o onoare să o numim pe fiica noastră după el’, a scris Kate.

Pippa Middleton și James Matthews

Pippa Middleton și James Matthews

Prinții George, Louis și Prințesa Charlotte au o verișoară! Pippa, sora lui Kate Middleton,  și soțul ei James Matthews au devenit părinți pe data de 18 octombrie. Acesta este al treilea bebeluș născut în familia Middleton/Matthews – pe lângă noul născut și Prințul Louis, fiul lui Kate, a devenit tată tot anul acesta și fratele lui James, care s-a născut în luna septembrie.

 

Eddie Murphy și Paige Butcher

Actorul și partenera lui de viață au anunțat că vineri, 30 noiembrie, li s-a născut cel de-al doilea copil, Max Charles Murphy, perfect sănătos și cu o greutate de 3,03 kg. Micuțul a primit numele de Charles, în onoarea fratelui actorului, Charles Murphy, și el actor de comedie, care a decedat anul trecut din cauza leucemiei. În timp ce pentru Paige a, în vârstă de 39 de ani, acesta este al doilea copil, ea mai dăruindu-i o fiică lui Eddie, pe micuța Izzy Oona, în vârstă de 2 ani, Eddie a devenit tată pentru a zecea oară. Cei doi sunt împreună din 2012 și s-au logodit recent.

Foto: Hepta