Cei din urmă vor fi cei dintâi! Cele mai criticate ținute ale Cristinei Șișcanu, astăzi concurentă la „Bravo, ai stil! Celebrities”

.

Dacă nu demult era criticată pentru alegerile sale vestimentare și unii dintre cârcotași o trimiteau foarte des în topul vedetelor prost îmbrăcate, acum Cristina Șișcanu le arată tuturor că a evoluat și este o concurentă apreciată la „Bravo, ai stil! Celebrities', de la Kanal D.


Ba decolteu prea generos, ba rochie albă la o nuntă,
ba fustă mult prea mulată… Cristina Șișcanu și-a atras foarte des critici, pe
rețelele de socializare cel mai des, din cauza ținutelor pe care le-a purtat în
aparițiile publice.

Memorabilă rămâne ținuta pe care Cristina a ales-o, în
august 2018, pentru reînnoirea jurămintelor, la șapte ani de la nunta cu
Mădălin Ionescu. Ea a fost aspru taxată de internauți pentru că a purtat, în
biserică, haine considerate indecente pentru că lăsau la vedere zonele intime.


Concurenta „Bravo, ai stil! Celebrities’ a optat atunci
pentru o pereche de pantaloni din dantelă şi o bluză albă cu capă lungă, însă
fanii săi de pe Instagram nu au fost de acord cu alegerea ei.

„Doamne, Cristina, radiezi de fericire, se vede ca va
iubiţi şi sunteţi suflete pereche, dar cum naiba să te îmbraci aşa? Practic,
eşti în chiloţi şi o bluză în faţa popii. Dacă era cu o palmă mai lungă în faţa
tot nu era aşa ridicol, „Frumos costumul mirelui dar «rochia» aceea era mai
potrivită în dormitorul vostru nu în Casa Domnului. Oriunde, dar nu acolo, au
scris au fost o parte din comentarile de pe profilul de Instagram al Cristinei.


În replică, Cristina Şiscanu a postat o nouă poză cu
ţinuta şi a transmis un mesaj celor care au criticat-o, spunând că se simte
plină de tristeţe că trăieşte „într-o societate plină de atâta ură.

Nici la botezul fiicei lor, Petra, Cristina nu a ales
o costumație potrivită, analizând comentariile fanilor săi, de la vremea aceea.
Concurenta de la „Bravo, ai stil! Celebrities’ a purtat, atunci, o rochie
scurtă, albă, cu gât înalt, dorind astfel să-i mulțumească pe cei care nu o vor
cu decolteu adânc.


Rămâne memorabilă, însă, situația în care Cristina
Șișcanu a decis să-și alăpteze fetița în public și a fost pusă la zid pentru
îndrăzneala de a-și dezgoli sânul în parc sau la restaurant.

Cu rochia roz purtată la nunta Gabrielei Cristea,
soția lui Mădălin Ionescu a dat lovitura și a primit aplauze pentru inspirație.
Un lucru, totuși, nu le-a convenit urmăritorilor săi: prețul. Au comentat că
rochia este mai ieftină decât pălăria, respectiv 80 de euro vizavi de 250 euro.


În vara lui 2019, rochia albă pe care Cristina a ales
să o poarte la nunta Adelinei Pestrițu a primit, din nou, critici. Soția lui
Mădălin Ionescu a purtat o rochie vaporoasă, cu multe volane, de culoare albă. Conform
tradițiilor, invitații la nuntă trebuie să evite să se îmbrace în alb, aceasta
culoare fiind destinată exclusiv miresei. Și cea de-a doua rochie a Cristinei a
primit bulină roșie, fiind catalogată drept „de nasă mare’.

Criticile vestimentare s-au resfrânt, la un moment
dat, și asupra fetiței Cristinei, aceasta fiind pusă la zid pe motiv că și-a
îmbrăcat fiica nepotrivit pentru vârsta ei. A fost vorba despre o rochită
galbenă, fără umeri, cu care Petra a fost îmbrăcată în ziua în care a împlinit
2 ani, în mai 2019.