Cei 6 actori din “Friends”, din nou împreună

.

La peste 10 ani de la terminarea serialului Friends', NBC a anunţat că pregăteşte o reîntâlnire a actorilor care au jucat în serialul cult.

 


 

Nu este vorba de un nou serial sau de o continuare, ci de o emisiune specială produsă de NBC, postul de televiziune care a difuzat serialul de televiziune cu milioane de fani de lumea întreagă.

 

NBC doreşte să-i aducă cu această ocazie un omagiu regizorului James Burrows care a regizat nu mai puţin de 1.000 de episoade de seriale de televiziune, printre acestea fiind şi 15 episoade din „Friends’.

 

Va fi o adevărată provocare pentru cei de la NBC să reuşească să-i aducă împreună pe actorii Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc, Matthew Perry şi David Schwimmer.


 

„Am speranţa că vom reuşi că vom reuşi să-i aducem pe toţi 6 în acelaşi timp în platou’, a declarat Bob Greenblatt, patronul NBC.

 

Emisiunea ar trebui înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie şi difuzată pe 21 februarie. Actorii din seriale precum „Will & Grace’, „The Big Bang Theory’ sau „Frasier’ se vor reuni, de asemenea, pentru a-l celebra pe James Burrows.