Cea mai emoționantă fotografie de cuplu! Smiley îi pupă burtica Ginei Pistol: "Dimineața cu fetele mele"

.

Gina Pistol și Smiley numără zilele până când va veni pe lume fetița lor. Cei doi sunt mai fericiți ca niciodată. Au pregătit casa, s-au ocupat de decorarea camerei pentru micuță, iar acum speră ca nașterea să decurgă așa cum trebuie.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IANUARIE,GRATIS, AICI!

Din păcate pentru ea, Gina Pistol are probleme cu sarcina. Însă, nu este un obstacol atât de dificil, ținând cont cât de mult și-a dorit să fie mamă. ‘Nu știm exact data, mai durează o lună și un pic. Suntem emoționați. De la o vreme, lumea îmi spune Smiley tăticul, nu simplu, Smiley!, a declarat cântărețul, în emisiunea Vorbește Lumea.


S-au iubit în secret timp de trei ani, apoi au făcut totul public. Vestea că vor deveni părinți i-a luat chiar și pe ei prin surprindere. Smiley așteaptă cu emoție să vină fetița lui pe lume.

‘Avem tot, am pregătit totul. Suntem înarmați până în dinți. Am renovat o parte din camera fetiței, urmează să mai luăm mai multe cât de curând. Dar avem pătuț, cărucioare, scaun de mașină… Abia aștept. Sunt un pic emoționat, că nu sunt foarte îndemânatic. Sunt încântat că e fetiță! La ecografie am văzut că nu are nasul meu, deci e ok. Cred că o să fie foarte frumoasă ‘, a dezvăluit Smiley.


Gina Pistol și Smiley fac asta în fiecare dimineață

Cei doi îndrăgostiți le-au dezvăluit fanilor ce obicei și-au făcut în fiecare dimineață. Fotografia i-a emoționat pe mulți, iar reacțiile pozitive au apărut rapid. Smiley săruta burtica de gravidă a Ginei, fiind bucuros că se apropie momentul în care își va ține fetița în brațe. „Dimineata cu fetele mele…’, a scris Smiley în dreptul ultimei fotografii postate pe Instagram. 

„Sunteti minunati si va multumim ca impartasiti cu noi bucuria maternitatii si va lasati descoperiti', „Cât de draguț! Veți fi niște părinți extraordinari! Mă bucur foarte mult pentru voi! Meritați pentru că sunteți oameni buni!', „Cât de frumos! Iar ce urmează după ce se va naște minunea, nici nu se poate descrie in cuvinte!’, sunt câteva dintre mesajele pe care le-a primit artistul.


Citește și: Gina Pistol și Smiley și-au văzut fetița, la ecografie. Cu cine seamănă:’Nu are nasul meu, deci e ok!’

Citește și: Claudia Pătrășcanu susține că a primit amenințări cu moartea. Care e rezultatul testului antidrog pe care l-a făcut Gabi Bădălău

Citește și: Gina Pistol și Smiley, fotografia care a emoționat internetul!Mesajul artistului pentru fiica lui

Citește și: Alexandra Stan de la Survivor are iubit. Andreea, sora ei, a spus tot: „Are încredere în ea și o susține’


Ce a anunțat Smiley despre noul sezon Românii au Talent

Astăzi începe și noul sezon Românii au Talent. Așadar, pe lângă faptul că va deveni tată, artistul are parte de multe provocări și pe plan profesional.

‘Va fi cel mai tare sezon, zic eu, pentru că am fost aproape, la filmări, am simțit tot… Sezonul al 11-lea va fi cel mai tare. Iar muzical… Urmează o nouă piesă, pe 12 februarie. A doua, după aceea în duet cu Delia. Vor fi colaborări inedite. Iar în fiecare lună voi scoate o piesă. Și în următorii doi ani voi crea muzică încontinuu, a recunoscut cântărețul.


Ce probleme are Gina Pistol din cauza sarcinii

Iubita lui Smiley a luat destule kilograme în plus, din cauza retenției de apă. Mai mult decât atât, îl chinuie și pe artist din cauza sforăitului declanșat de rinita de sarcină. Recent, frumoasa prezentatoare de la Antena 1 le-a povestit fanilor ei din mediul online că a avut un adevărat șoc atunci când s-a urcat pe cântar și a descoperit câte kilograme a luat în plus.


„Plâng! Sunt foarte multe kilograme. Și trebuie să fac ceva. De aia îmi era mie greu la urcat scări. Eu am văzut că sunt pufoasă, doar că nu mă așteptam la numărul ăla de kilograme. Și mai am 2 luni. Voi să nu credeți că mă plâng, doar că așa sunt eu.

Parodiez anumite etape din viața de dragul divertismentului. Îi mulțumesc lui Dumnezeu zilnic pentru minunea pe care o port în pântece. Nu am cumpărat cântarul ca să mă cântăresc zilnic, dar Andrei s-a apucat serios de regim și m-a rugat să caut un cântar bun, că altfel nu mă cântăream eu, a povestit Gina Pistol într-un story pe Instagram.