Prețul gazelor a atins un nivel record în Europa. De când a început războiul din Ucraina, preţurile cresc constant, mai ales că barilul de petrol a ajuns la un preţ record pentru ultimii opt ani. Conflictul din Ucraina provoacă şi în România scumpiri în lanţ pe care le vom resimţi şi mai acut din această primăvară.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!
Ce scumpiri aduce în România războiul din Ucraina. Prețul petrolului a crescut din nou și a atins 113 dolari pe baril, iar asta se vede deja la benzinării. Fiecare zi de război aduce noi scumpiri și în România.
„De când a izbucnit războiul din Ucraina, preţurile carburanţilor de la staţiile de alimentare de la noi din ţara tot cresc. acum un litru de benzină se vinde cu peste 7,3 lei, la fel şi unul de motorina. iar în ceea ce priveşte cărburanţii premium, aceştia au depăşit un nou record. spre exemplu, la staţia de alimentare din spatele meu, un litru de benzină premium costă acum 8 lei„, anunță observatornews.ro.
Ce scumpiri aduce în România războiul din Ucraina. Firmele de curierat măresc prețurile
Explozia preţurilor de la pompă declanşează un întreg val de scumpiri. Deja companiile de curierat spun că vor fi nevoite să perceapă taxe mai mari.
„Odată cu preţul acesta crescut, în medie, o maşina consumă 100-120 de ron pe zi. şi ţinând cont de faptul că avem 1.500 de maşini, puteţi să faceţi un calcul simplu„, spune Elena Andrei, director comercial firmă curierat.
Va fi şi mai rău, pentru că preţul barilului de petrol va continua să se ducă în sus.
„Specialiştii din domeniu estimează o creştere de încă 25-28% probabil până în toamnă„, spune Adrian Măniuţiu, analist economic.
Prețul gazelor naturale, nivel record
Şi la gazele naturale situaţia e gravă. Preţul lor a atins un nivel record în Europa. 215 dolari pe megawatt oră, cu 60% mai mult faţă de sfârşitul săptămânii trecute.
„Tot comertul cu energie al federaţiei ruse e foarte incert. sub semnul intrebării. Aceasta incertitudine are acest efect, al creşterii preţurilor pe toate hub-urile europene. noi, tot ce importam, importam din federaia rusă„, potrivit lui Radu Dudău, specialist în energie.
Și cerealele se scumpesc!
„Cotaţiile din portul Constanţa sunt la nivel de 350 de euro pe tonă. ceea ce ne indică o lipsă a ofertei, din cauza bazinului mării negre şi din cauza conflictului care e în zona„, spune Cezar Gheorghe, consultant comerţ cereale.
Adică o creştere de preţ de aproape 90 de euro, în doar câteva zile.
„Porumbul a venit după grâu. are un decalaj de minim 20 de euro, în spatele grâului. în portul Constanţa se plăteste 320-330 de euro pentru porumb„, mai spune consultantul.
Mâncarea se scumpește cu 20%
Asta înseamnă alimente mai scumpe, chiar şi cu 20%.
„Trebuie să ne gândim ca la un efect de domino. dar de data asta în spirală. Războiul accentueaza ceva ce a pornit şi s-a fundamentat în perioada pandemiei. o inflaţie în creştere.
Adăugând aici problema din zona alimentară, inflaţia alimentară, provocată de preţul crescut al cerealelor.. Toate acestea construiesc un ecosistem al scumpirilor', spune Adrian Măniuţiu, analist economic.
Pe care le vom resimţi chiar din această primăvară. În zona euro, inflaţia a urcat la 5,8% în luna februarie. La noi, e deja 8,4%.
Indicele ROBOR se apropie de 4%, maximul ultimilor 8 ani şi jumătate
Indicele ROBOR la 3 luni a urcat miercuri la 3,91% pe an, de la 3,87% anterior, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
La debutul lui 2020, indicele ROBOR la 3 luni era 3,19% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 1,98%.
Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 4,10%, de la 4,07%, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 4,20% pe an, de la 4,17% pe an.
BNR a majorat rata dobânzii de politică monetară
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât recent majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,5% pe an, de la 2% pe an, începând cu data de 10 februarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.
În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,17% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul III 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,08%.
În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.
foto: arq.ro