Ce mari s-au făcut cele trei fete ale lui Pavel Bartoș: "Au moştenit-o pe soţia mea la minte şi la frumuseţe!"

 Dumba Gabriela
.

De trei ori tată de fată, Pavel Partoș recunoaște, mai în glumă, mai în serios, că domnișoarele lui au moștenit-o pe mama lor și la minte și la frumusețe. Este foarte mândru de ele și de drumul pe care copilele și l-au ales în viață.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Nu a fost grea deloc izolarea cu Eva (15 ani), Sofia (5 ani şi jumătate) şi Rita (11 ani) pentru că fetițele l-au ajutat pe Pavel să facă tot felul de clipuri amuzante, în perioada petrecută acasă și, astfel, timpul a trecut mai repede. Prezentatorul de la „Românii au talent” și-a dat seama și care dintre ele îi va urma cariera de actor.

„Am încercat să-mi mențin tipul de creativitate și nevoia de a face ceva, în izolare. Prima săptămâna a fost de derută, pentru că nu știam ce să fac. Până la urmă m-am organizat și mi-am dorit să fac lucruri pe care le pot gestiona și după pandemie, în Youtube. Mi-am dat seama că suntem o familie de artiști, mai ales cea mică este șefa în familie”, spune Pavel.

bartos-1bartos-1

„Fiica cea mare, Eva, a fost mai retrasă, nu a apărut în vloguri. Ea vrea să se îndrepte spre cu totul altceva, spre altă meserie. Ea vrea să facă Dreptul, nu are legătură cu actoria. Deși am încercat să le îndrum către alte profesii, cred că la cea mică nu am scăpat. Cred că vrea să se facă actriță, n-a scăpat de acel microb. Acum să vedem, că va fi regizoare sau actriță, vom vedea ce va fi. Sau cine știe, poate pe la 16 ani își va schimba opțiunea. Vedem ce va fi cu timpul„, a povestit Pavel Bartoș pentru Click!, la Gala Premiilor Gopo.

Sofia este cel mai mare fan Smiley

Fetele mele au o relaţie foarte bună cu muzica. În primul rând, iubesc muzica lui Smiley foarte mult, sunt îndrăgostite de ea. Cea mică, Sofia, cred că va fi artistă, pentru că dansează, cântă toată ziua. E şi fina lui Smiley şi e îndrăgostită de tot ceea reprezintă el. Când ne uităm la , în reluare, cântă dansează, nu suportă să spună nimeni vreun lucru despre naşul ei, Smiley. Îi ceartă pe toţi dacă zic ceva de rău. Ea cred că e artista familiei.”, spunea Pavel Bartoș în urmă cu ceva timp.

„Ritei îi place foarte mult picteze, este o fire aristocratică, iar Eva e mai pe logică, îi place foarte mult matematica. Pe Anca, soţia mea, toate au moştenit-o la minte şi la frumuseţe”, concluzionează actorul.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton