După vârsta de 40 de ani, un ten întins este un ideal greu de atins… Victoria Beckham a dovedit însă că, la 45 de ani, poți arăta ca la 35, iar asta fără să apelezi la produse de frumusețe scumpe.
Victoria Beckham tocmai și-a lansat propria companie de cosmetice și, de ceva vreme, are o piele extrem de strălucitoare. Care este secretul tenului său radiant? Paradoxal, acesta nu are legătură cu cosmeticele, ci cu alimentele pe care le consumă. Mai bine zis, cu alimentul, deoarece Victoria Beckham a dezvăluit recent într-un interviu pentru The Telegraph care este fructul care a ajutat-o să întinerească.
Creatoarea de modă a povestit că mănâncă zilnic în jur de 3-4 fructe de avocado, deoarece a citit că „secretul unui ten strălucitor este să consumi cantitatea potrivită de grăsimi bune”. Victoria Beckham a spus că nu face asta pentru a arăta mai tânără, ci pentru a arăta cât se poate de bine și i-a reușit perfect!
Avocado – bun și pentru ten, și în dietă
Pe scurt, fructele de avocado sunt o binecuvântare pentru organismul uman. Bogate în fibre și pline de antioxidanți puternici, fructele de avocado sunt ușor de încorporat în dietă, integrându-se perfect în sendvișuri, salate sau guacamole. Mai mult, avocado conține și grăsimi mononesaturate, și Vitamina E, iar acest fapt a convins-o pe Victoria Beckham să-l introducă în dieta sa. Antioxidanți, fibre și vitamine, direct din natură… Cine mai are nevoie de creme scumpe?
Cu toate acestea, există și un revers al medaliei, conform nutriționistei Jackie Lynch: „Mă îngrijorează întotdeauna concumul obsesiv – iar să mănânci 4 avocado pe zi mi se pare puțin exagerat. Varietatea este foarte importantă în dietă”. La ce siluetă are Victoria Beckham, probabil că nu mai mănâncă mare lucru în afară de avocado, dar cert este că e un fruct extrem de sănătos și, mai ales, perfect în curele de slăbire!
Foto: Hepta