Au trecut 15 ani de la ultimul episod al telenovelei Lacrimi de iubire, iar actrița Mihaela Bărluțiu, cea care juca rolul Nicole Varlam, spune că s-a schimbat enorm. Roșcata îi anunță pe fanii serialului, care și acum îi mai scriu, că s-a maturizat foarte mult și a devenit mult mai responsabilă, mai ales că este mamă.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Mihaela Bărluțiu era doar un copil când interpreta rolul Nicole Varlam, în telenovela Lacrimi de iubire. Au trecut 15 ani de atunci și roșcata a ajuns o femeie în toată firea. Are 32 de ani și spune că îi este foarte dor de lumea filmului.
„Viata mea s-a schimbat foarte mult, pentru că eu însămi am avut schimbări majore. Am început o a doua viață în momentul în care am ajuns în Los Angeles. Îmi este dor de tot, până și de oboseala care se acumulase după 12 ore de filmări. Sunt deschisă pentru orice rol. Chiar îmi este foarte dor', a spus Mihaela, pentru ciao.ro.
„M-am maturizat mult, sunt mai responsabilă și am devenit mamă. Te schimbi fără să realizezi.
Am fost foarte apreciată în perioada filmărilor și încă sunt. Încă primesc mesaje frumoase din partea fanilor mei și îmi este foarte drag să păstrez legătura cu ei', a mai punctat actrița.
În urmă cu mulți ani, Mihaela Bărluțiu a mers într-o vacanță și a decis că viața ei trebuie să-și schimbe direcția. Astfel, actrița a rămas în Los Angeles, acolo unde a și dezvoltat o afacere foarte productivă, alături de soțul ei.
„Dupa ce s-a terminat telenovela, la nici 4 luni am plecat in America. A fost o alegere de moment. Se terminase contractul si cum nu am vrut sa bat la alte uşi… m-am hotarat sa vin aici. La început o fost doar pentru o luna, in vacanta, insa mi-a placut si am decis sa raman.
In vacanta l-am cunoscut si pe sotul meu, Valentin Voicu si, astfel, m-am stabilit aici. Ne-am casatorit si suntem fericiti. In toata perioda asta am muncit pentru companiile pe care le avem. Afaceri de familie', spunea Mihaela acum câțiva ani.
Citește și: De ce nu mai pune Adelina Pestrițu poze cu fetița ei:Împreună cu Virgil am decis…
Citește și: Oana Roman și Marius Elisei se căsătoresc din nou!Când are loc cununia civilă
Mihaela este foarte fericită cu viața ei din America, mai ales că afacerile le merg foarte bine și, financiar, o duc excelent.
„S-a întâmplat pur și simplu. A fost, de fapt, o vacanță plănuită și după o lună m-am decis să rămân acolo. Viața noastră de familie este ca a oricărei alte familii. Ne simțim foarte bine împreună. Bineînțeles, consider că o familie este foarte puternică atunci când toată lumea lucrează împreună.
O familie se întreține cu foarte multă iubire, dar și cu respect. Altfel, nu se poate numi familie. Afacerea ne merge foarte bine, mulțumim lui Dumnezeu. Muncim cu inima deschisă și primim de la Univers exact ceea ce ne dorim. Avem foarte multe proiecte și în România, însă suntem la început de drum, dar pe drumul cel bun', a mai povestit cunoscuta actriță.
Mihaela Bărluțiu are două fetițe și se pregătește pentru al treilea copil
La 32 de ani, Mihaela este pregătită să fie din nou mamă. Fiicele sale iubesc atât de mult România, încât i-au propus atât ei, cât și soțului său, să se mute în țară.
„Fetițele mele sunt foarte bine. Le aducem în fiecare vară în România, unde le place foarte mult. Chiar ne-au propus să ne mutăm aici. Este din ce în ce mai greu să fii mămică, Nicole devine adolescentă și apar probleme, iar Jasmine are o personalitate diferită. Avem copii foarte buni și încercăm să îi îndrumăm cum putem noi mai bine.
Îmi doresc să mai facem un copil, doar că deocamdată vreau să mai aștept. Am doar 32 de ani, am tot timpul din lume', a mai spus Mihaela.