Ce au în comun Meghan Markle și Regina-mamă Elisabeta

.

Pe 4 august, Meghan Markle, Ducesa de Sussex, va împlini 37 de ani și, întâmplător sau nu, harta ei astrală se intersectează cu cea a unei personalități foarte iubite din familia regală. Iată ce au în comun Meghan Markle și Regina-mamă Elisabeta.

Regina-mamă Elisabeta


Încă dinainte de a intra în familia regală a Marii Britanii, Meghan Markle s-a bucurat de notorietate și de momentele ei de glorie, fiind o tânără extrem de talentată, dar și de puternică, fapt remarcat imediat și de cel care i-a devenit socru, Prințul Charles, care i-a dat, nu întâmplător, nurorii sale o poreclă neobișnuită – Tungsten –, numele unuia dintre cele mai dure metale. Pe 4 august, cea mai mediatizată membră a familiei regale va împlini 37 de ani, însă ziua ei va fi nu doar un prilej de sărbătoare, ci și unul de comemorare. Iată ce au în comun Meghan Markle și Regina-mamă Elisabeta!


La fel ca Meghan, Elisabeth Bowes-Lyon, mama Reginei Elisabeta a II-a, s-a născut pe 4 august. Și tot la fel ca Meghan, Regina-mamă a fost un metal dur. A fost căsătorită cu Regele George al VI-lea și, până ca soțul ei să devină rege, a purtat titul de Ducesă de York, fiind supranumită „Ducesa zâmbitoare’, datorită zâmbetului care nu-i lipsea niciodată în public. După ce cumnatul ei a abdicat, pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson, soțul său a devenit rege, iar Elisabeta, ajungând regină, și-a sumat rolul și s-a implicat în mod activ în viața politică. Însuși Adolf Hitler i-a recunoscut rolul de instrument de propagandă – aceasta oferind sprijin moral britanicilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial – și a poreclit-o „cea mai periculoasă femeie din Europa’.

Meghan Markle și Regina-mamă s-au născut pe 4 august

Regina-mamă a fost însă extrem de iubită de poporul britanic și a reușit să-și păstreze popularitatea intactă, ceea ce este un record dacă ne gândim că a trăit 101 ani și a fost activă până aproape de final. Din păcate, cu 7 săptămâni înainte de a se stinge din viață, fiica sa Margaret a decedat, iar asta, probabil, i-a grăbit sfârșitul.


Meghan Markle și Regina-mamă au un lucru în comun – s-au născut pe 4 august.

Și cum nimic nu e întâmplător, iată că în familia regală a apărut Meghan Markle, o femeie extrem de voluntară și de puternică, apărătoare a drepturilor omului și feministă, care, la fel ca străbunica soțului ei, este extrem de iubită de britanici, deși, culmea!, e americancă. Probabil că acesta este destinul celor născuți pe 4 august – să se facă utili celorlalți și, în egală măsură, să fie iubiți. Chiar dacă ziua ei nu va fi doar a ei, ci și a Reginei-mamă, care va fi comemorată de cei dragi, cu siguranță Meghan va fi onorată. În plus, pe 4 august Meghan își va împărți și soțul… Harry va fi cavaler de onoare la nunta unor prieteni, în aceeași zi. Nu putem decât să sperăm că Meghan va fi la fel de longevivă ca Regina-mamă și că va face lucruri la fel de mărețe, pentru că iubită și populară e deja.

Foto: Hepta