Cat de solicitant a fost sa fiti regizorul piesei Buzunarul cu paine’? Pana unde merge compatibilitatea dintre regie si actorie?
Unui copil ii ajung noua luni ca sa vina pe lume. Acestui spectacol i-au trebuit noua ani… M-am gandit prima data la el in 2000. Au fost diferite variante, diferiti parteneri, diferite teatre, diferite incercari de regie… Am interpretat ambele personaje. La un moment dat am ramas absolut singura care mai credeam in spectacol. Si atunci am hotarat ca acest spectacol chiar trebuie sa vada lumina scenei. Atunci l-am invitat pe partenerul meu fidel Sandu Mihai Gruia sa ma insoteasca in aceasta aventura. Am luat-o de la capat pentru a nu stiu cata oara… si lucrurile au intrat pe un fagas normal. Am cautat si gasit un producator, Asociatia Erudio, si un teatru ce a preluat spectacolul, Teatrul Metropolis.
Buzunarul cu paine’ a primit Marele Premiu FestCo 2009. V-ati fi asteptat ca piesa sa aiba asemenea succes, ati lucrat la ea cu gandul ca va ajunge pe un podium?
Succesul nu poate fi un scop in sine. Nu faci un spectacol ca sa iei premii. Sau, cel putin, eu nu gandesc asa. Daca la capatul drumului, dupa ce ai visat, muncit, daruit, mai vine si recunoasterea oficiala cu atat mai bine.
Cate premii din cariera ati anticipat pana acum? Care a fost cea mai neasteptata recompensa?
Acest mare premiu de la Festivalul National de comedie FestCO este o foarte mare surpriza. Din foarte multe motive. Eu functionez in sistemul independent din 1999. Sunt, iata, zece ani. Iar impreuna cu colegul meu de scena, Gruia, am jucat in franceza, italiana si romana in foarte multe tari. Probabil (si nu probabil, ci sigur) spectacolul nostru MA TOT DUC este cel mai longeviv si cel mai jucat spectacol de doi artisti romani in strainatate. Are onorabila varsta de 14 ani, avand premiera pe 5 septembrie 1995 in cadrul Teatrului Franco-Roman, infiintat la initiativa Domnului Ion Caramitru. Teatru ce intre timp, din pacate, a incetat sa mai existe. Daca mai adaugam si ca il jucam in trei limbi…