Croitoreasa de la Românii au Talent, care a obținut Golden Buzz, și povestea ei neștiută. Prietenii au încurajat-o să se înscrie la concurs!

.

Cel mai urmărit show de talente a debutat în forță vineri seară, iar unul dintre cei patru jurați – Mihai Petre – a dat Golden Buzz încă de la prima ediție. Anamaria Pantaze, botezată Croitoreasa de la „Românii au talent”, a cucerit juriul și publicul din prima clipă și are mari șanse să câștige marele premiu!

Ajuns deja la al nouălea sezon, show-ul „Românii au talent” încă reușește să mai surprindă, tocmai când credeam că le-am văzut pe toate. Și nu ne referim aici la domnul care înghițea monede și le scotea înapoi din stomac în aceeași ordine și nici la tânăra care a făcut magie învârtind pe trup mai multe cercuri decât puteam noi număra, ci la Ana Maria Pantaze, botezată, imediat după performanța ei senzațională, Croitoreasa de la „Românii au talent”.

În vârstă de 38 de ani, Ana Maria Pantaze nu a urcat niciodată pe o astfel de scenă și nici nu are studii muzicale. Este înzestrată însă cu un har incredibil, cu un talent nativ care compensează lipsa școlii, dublat de un bun-simț și de o modestie rare. În clipa în care a urcat pe scenă, nu a transmis nimic, poate cel mult emoție, pentru că vederea sălii pline și a juraților a emoționat-o. Și s-a văzut după expresiile lor că nici jurații nu au avut cine știe ce așteptări de la tânăra timidă și îmbrăcată modest… Care, în plus, a zis că melodia o „specifică' (o reprezintă – n.r.), stârnind niște zâmbete ușor ironice.

Dar iată că Ana Maria nu a cântat „Drumurile noastre” și nici muzică populară, ci Etta James, iar vocea ei aducea foarte mult cu cea a lui Janis Joplin. A reușit să impresioneze sala și jurații de la primele acorduri, însă pe Mihai Petre l-a dat gata și, în final, acesta i-a dat un Golden Buzz, care i-a asigurat concurentei un loc în finală. „Tu ești esența acestui show. Show-ul ăsta e despre oameni ca tine, care vin cu emoție sinceră și ne lovesc de ne ia naiba', i-a spus Mihai concurentei.

S-a apucat de cântat la 18 ani, la karaoke

Ana Maria nu a fost genul de copil care s-a născut cu lingurița de argint în gură, iar părinții ei nu și-au permis să o trimită la canto. A făcut doar puțin balet, după care s-a apucat de dans modern, însă în cele din urmă a trebuit să-și găsească o meserie care să-i pună mâncare pe masă și așa s-a apucat de croitorie. Noua revelație de la Românii au talent spune că s-a apucat de cântat pe la 18 ani, când mergea la karaoke.

Ana Maria locuiește undeva în Centrul Vechi, acolo unde și lucrează, și a început să frecventeze clubul de karaoke aflat sub apartamentul ei, unde unde se duce cel mai des „să își bea cafeaua și să cânte două, trei piese'. Nu a cântat niciodată pe o scenă, ci numai la karaoke și nici nu are studii muzicale, dar îi plac blues-ul și în special jazz-ul.

„Du-te, du-te și fă ceva!”

Ana-Maria nu este căsătorită, nu are copii, părinții ei sunt pensionari, iar în momentul de față lucrează de acasă. Spune că nu are momente pe care să le regrete și nici nefericite, pentru că nu îi place să le țină minte.  Cei care au convins-o să se înscrie la show au fost prietenii ei, pentru că spune ea cu modestie, și-a descoperit talentul din întâmplare. „Nici acum nu îmi dau seama cum. Am început cântând prin casă, prin baie, fredonând, pe urmă am ajuns la karaoke. Lumea a început să spună că am voce și că ar trebui să fac ceva cu ea, dar am zis că eu vin „de fun' la karaoke, nicidecum să impresionez pe cineva. M-au împins de la spate prietenii: Du-te, du-te și fă ceva! Și m-am dus', a declarat Ana Maria în cadrul unui interviu pentru PRO TV.

Ana Maria ar vrea să ajute băiețelul unei prietene

Întrebată ce ar face cu banii dacă ar câștiga, Ana Maria a spus că nu știe… Să fie pusă în situația asta, și va vedea ea! Dar, ca orice om modest, care muncește din greu pentru banii lui, Ana Maria și-a amintit și de alte persoane cu probleme. „Încă nu m-am gândit, sincer, la premiu. Întâi să văd dacă ajung în finală și apoi poate că m-aș gândi. Sunt mai multe opțiuni. Una ar fi să ajut pe cineva. Am o prietenă care are un băiețel ce are nevoie de ajutor. Să-l ajut pe el. Și probabil ar mai fi altceva, nu e doar asta. Dar până ajung acolo mai e. Momentan nu mă gândesc la premiu.”

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton