Câți bani a primit Dana Săvuică pentru pozele din PLAYBOY. Suma îi ajungea pentru o casă

.

Dana Săvuică a recunoscut, după 20 de ani, de la pictorialul din Playboy, câți bani a primit pentru a se dezbrăca în paginile revistei. Dana a fost prima femeie din România care a pozat goală, dar aflăm că suma a meritat din plin, banii ajungându-i lejer să cumpere o casă, la vremea aceea, în 1999.

Dana Săvuică avea 29 de ani când și-a arătat corpul, în toată splendoarea lui, în primul număr de pe piața din România al celebrei reviste dedicate bărbaților. Toată lumea a speculat, la vremea aceea și mulți ani după, că prețul a fost unul pe măsură, însă Dana nu a dezvăluit niciodată despre ce sumă a fost vorba.


După 20 de ani, blonda a recunoscut, în sfârșit că banii primiți pentru a se lăsa pozată în costumul Evei îi ajungeau să-și cumpere lejer o casă. Decizia Playboy a fost una corectă pentru că revista s-a vândut ca pâinea caldă încă din primele ore de la apariție.

„Nici nu mi-a trecut prin cap. Cei de la Playboy își doreau o vedetă. Voiau femei naturale din cap până în picioare. Americanii s-au bucurat că sunt blondă. Am ajuns acasă, am vorbit cu soțul meu și cu părinții mei. Tata nu prea a fost ok cu ideea ca eu să devin model, voia să fiu diplomat ca și el. Când i-am zis de Playboy, a avut în credere că va fi ceva elegant și decent. Soțul meu a spus că este ok, dar cu jumătate de gură.


Eu am pozat la Chicago, cu un fotograf internațional. Decorul a fost un tribut pentru Marilyn Monroe, care a fost prima vedetă care a pozat în Playboy. Nu vreau să divulg suma. Suma era bunicică atunci, dar acum s-ar putea să spună: doar atât?

Nu, a fost foarte bine din punct de vedere financiar, dar nu asta m-a determinat asta. Pe vremea aceea, cu banii primiți puteam să îmi iau o casă. Au fost vândute 30.000 de exemplare în doar două ore. 100 de exemplare au fost cu semnătura mea, ele s-au dus spre bărbații celebri din România, gen Țiriac’, a mărturisit Dana Săvuică pentru Click!.