Până la prezidențialele din 2014, termenul de Primă Doamnă a fost unul prea puțin existent pe buzele românilor, soția președintelui Klaus Iohannis fiind cea care l-a readus în prim-plan. Fină și elegantă, aceasta îl completează pefect pe soțul ei. Acum, Carmen Iohannis a făcut o schimbare de look care i se potrivește perfect. Iată cum arată Prima Doamnă!
Oricât de greu ar părea de crezut, au trecut aproape 30 de ani de la Revoluție și am avut patru președinți în fruntea statului, însă, până la Carmen Iohannis, celelalte soții de președinte nu au ieșit prea mult în evidență, lăsând-o pee a să-și adjudece, detașat, titulatura. Ce-i drept, istoria antedecembristă nu a avut exemple prea fericite, modelul Elena Ceaușescu nefiind unul deloc agreat.
Iată însă că, după ce doamnele Iliescu, Constantinescu și Băsescu au fost mai degrabă low profile, Carmen Iohannis a reușit să schimbe mentalități. Urmând modelul american, aceasta i-a fost permanent alături soțului ei, încă de când a intrat în cursa pentru Cotroceni. În pofida aspectului ei delicat, Carmen Iohannis s-a dovedit a fi o „piatră tare” – zâmbitoare, încrezătoare, carismatică, voluntară și formatoare de opinii, aceasta și-a adjudecat repede titulatura de Primă Doamnă, meritată pe deplin.
Evident, la fel de repede au apărut și criticile, cu precădere cele de natură vestimentară. Rochiile purtate puțin deasupra genunchiului, outfituri până atunci de neimaginat în garderoba unei femei trecute de 40 de ani, au fost cele prin care doamna Iohannis a șocat din prima clipă. Faptul că Prima Doamnă preferă designerii români și se îmbracă de la ei cu precădere a fost un punct în plus, la fel și faptul că merge la coafor, ca orice femeie obișnuită. În scurt timp, au început să se vadă și roadele, soția președintelui făcând față cu succes la întâlniri oficiale, cele mai comentate fiind cea la care au participat Brigitte Macron și Melania Trump, unde ținutele lui Carmen Iohannis au fost extrem de apreciate.
Acum, soția președintelui a făcut o nouă schimbare de look – a ales un nou stil de tunsoare bob, puțin mai îndrăzneață, dar și o culoare de păr mai închisă – care nu doar că i se potrivește foarte bine, ci o și întinerește.
Foto: Hepta, Facebook, Instagram