Care mai este relația dintre Noemi și Mihai Mitoșeru, la 10 zile de la divorț. „Prietenii mă invidiază că mă pot vedea cu multe fete”

.

Au trecut zece zile de când Noemi și Mihai Mitoșeru au divorțat, după o căsnicie de peste 10 ani și 15 de relație. Mama prezentatorului TV a sperat tot timpul într-o împăcare și era convinsă că și această despărțire este unul dintre numeroasele mofturi ale poveștii de dragoste dintre Noemi și Mihai, dar iată că n-a fost să fie. Mitoșeru deja se afișează prin oraș la brațul diverselor domnișoare.


„Eu și Noemi încă vorbim, nu zilnic, dar ocazional. Că mai avem multe chestii împreună. Adică ea încă nu și-a luat toate lucrurile, plus că mai este și cățelul. Eu, de fiecare dată când plec din București, las cățelul la ea. Mi se pare normal să mai vorbim, că la noi nu a fost nici cu înșelat, nici cu bătăi. Așadar, avem o relație civilizată‘, a declarat Mihai Mitoșeru pentru VIVA!.

Seara trecută,
Mihai a fost văzut în oraș în compania Nicoletei Matea, fosta ‘casnică’ de la
MasterChef și toată lumea a crezut că bruneta care a apărut și pe copera
Playboy este noua iubită a lui Mitoșeru.


„Cu Nicoleta? Doamne ferește! Păi pe Nicoleta o știu de 20 de ani, e tardiv să mai avem vreo relație (râde). M-am întâlnit cu ea într-un club, este advărat, dar eu și gașca mea am plecat apoi în alt club, iar pe ea am lăsat-o acolo. În al doilea club recunosc că m-am văzut cu o fată. Deh, sunt burlac. Nu e vorba despre o relație acum… Oricum, le găsesc defecte tuturor fetelor. Nici eu nu știu cum e mai bine, să fiu singur, să fiu într-o relație. Am mulți prieteni care mă invidiază că mă pot vedea cu multe fete, dar eu am momente în care nu mă simt chiar atât de bine singur și mă gândesc că era mai bine să am o relație!’, a mărturisit Mitoșeru pentru VIVA!.


Motivele divorțului

Învitat în emisiunea lui Teo Trandafir, de la Kanal D, Mihai Mitoșeru a izbucnit în lacrimi, în fața camerelor de filmat, atunci când a vorbit despre despărțire. Cei doi au semnat actele de divorț marți, 19 noiembrie. Vedeta a dezvăluit și care au fost motivele divorțului.


„Eram foarte coleric, mă enervam, dar aveam și motive, pentru că ea era foarte rece. Într-o noapte ne-am certat foarte tare, a plecat la mama ei și a zis să ne despărțim. Mie îmi e mai greu că am rămas singur într-o casă mare și e greu să fii singur. Ea s-a bucurat ca un copil că nu mai spală vasele și nu mai face de mâncare, deși niciodată nu am pus-o să facă asta!’, a dezvăluit Mitoșeru.