Cântăreaţa britanică Duffy dezvăluie trauma care a făcut-o să se izoleze: „Am fost violată şi drogată şi ţinută captivă mai multe zile!”

.

Duffy, cântăreaţa britanică premiată cu Grammy, a povestit într-un mesaj publicat pe Instagram că motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor este o traumă petrecută cu ceva timp în urmă şi pe care a ţinut-o ascunsă. Duffy a dezvăluit că a fost „drogată, violată și ținută captivă timp de mai multe zile', informează BBC.


Cântăreaţa în
vârstă de 35 de ani nu a oferit detalii privind perioada în care a avut loc
agresiunea, însă a precizat că mai multe despre asta a dezvăluit într-un interviu
care va fi publicat curând.

„Adevărul este, şi credeţi-mă că sunt bine acum, am fost violată şi drogată şi ţinută captivă mai multe zile. Desigur, am supravieţuit. Recuperarea a durat. Nu există un mod uşor de a o spune. Dar vă pot spune că în ultimul deceniu, după mii şi mii de zile, m-am angajat să simt din nou lumina soarelui în inima mea. Soarele străluceşte acum’.


Duffy a mai spus că
a decis să iasă în public acum după ce unul dintre jurnaliştii care a încercat
să o contacteze de-a lungul anilor s-a dovedit a fi „drăguţ’ şi i-a spus
întreaga poveste vara trecută.

„Nu vă puteţi imagine de câte ori m-am gândit să scriu despre asta. Mulţi dintre voi v-aţi întrebat ce s-a întâmplat cu mine, unde am dispărut şi de ce. Un jurnalist m-a contactat, a găsit un mod de a ajunge la mine şi i-am spus totul vara trecută. A fost drăguţ şi m-am simţit minunat să pot vorbi în sfârşit’, a mai scris ea, citată de News.ro.


Ea a mulţumit
fanilor şi a încheiat mesajul cu: „Vă rog să respectaţi că asta este o mişcare
delicată pentru mine şi nu vreau nicio intruziune în familia mea. Vă rog să mă
susţineţi pentru a face din asta o experienţă pozitivă’.

Duffy, al cărei
nume real este Aimee Anne Duffy, a urcat pe primul loc în topurile muzicale din
12 țări cu „Mercy’, acesta fiind al treilea cel mai bine vândut single din
Marea Britanie în 2008, cu peste 500.000 de exemplare vândute. Cântăreața s-a
bucurat apoi de un succes uriaș cu albumul de debut „Rockferry’, acesta
devenind cel mai bine vândut material discografic din Marea Britanie în acel
an.


Duffy a jucat şi în
câteva filme, precum „Patagonia’ (2010) şi „Legend’ (2015). În 2013, ea a făcut
parte din lineup-ul unui eveniment din New York dedicat lui Edith Piaf.