Cântăreaţa britanică Duffy dezvăluie trauma care a făcut-o să se izoleze: „Am fost violată şi drogată şi ţinută captivă mai multe zile!”

 Dumba Gabriela
.

Duffy, cântăreaţa britanică premiată cu Grammy, a povestit într-un mesaj publicat pe Instagram că motivul pentru care s-a retras din lumina reflectoarelor este o traumă petrecută cu ceva timp în urmă şi pe care a ţinut-o ascunsă. Duffy a dezvăluit că a fost „drogată, violată și ținută captivă timp de mai multe zile', informează BBC.

Cântăreaţa în vârstă de 35 de ani nu a oferit detalii privind perioada în care a avut loc agresiunea, însă a precizat că mai multe despre asta a dezvăluit într-un interviu care va fi publicat curând.

„Adevărul este, şi credeţi-mă că sunt bine acum, am fost violată şi drogată şi ţinută captivă mai multe zile. Desigur, am supravieţuit. Recuperarea a durat. Nu există un mod uşor de a o spune. Dar vă pot spune că în ultimul deceniu, după mii şi mii de zile, m-am angajat să simt din nou lumina soarelui în inima mea. Soarele străluceşte acum'.

Duffy a mai spus că a decis să iasă în public acum după ce unul dintre jurnaliştii care a încercat să o contacteze de-a lungul anilor s-a dovedit a fi „drăguţ' şi i-a spus întreaga poveste vara trecută.

„Nu vă puteţi imagine de câte ori m-am gândit să scriu despre asta. Mulţi dintre voi v-aţi întrebat ce s-a întâmplat cu mine, unde am dispărut şi de ce. Un jurnalist m-a contactat, a găsit un mod de a ajunge la mine şi i-am spus totul vara trecută. A fost drăguţ şi m-am simţit minunat să pot vorbi în sfârşit', a mai scris ea, citată de News.ro.

Ea a mulţumit fanilor şi a încheiat mesajul cu: „Vă rog să respectaţi că asta este o mişcare delicată pentru mine şi nu vreau nicio intruziune în familia mea. Vă rog să mă susţineţi pentru a face din asta o experienţă pozitivă'.

Duffy, al cărei nume real este Aimee Anne Duffy, a urcat pe primul loc în topurile muzicale din 12 țări cu „Mercy', acesta fiind al treilea cel mai bine vândut single din Marea Britanie în 2008, cu peste 500.000 de exemplare vândute. Cântăreața s-a bucurat apoi de un succes uriaș cu albumul de debut „Rockferry', acesta devenind cel mai bine vândut material discografic din Marea Britanie în acel an.

Duffy a jucat şi în câteva filme, precum „Patagonia' (2010) şi „Legend' (2015). În 2013, ea a făcut parte din lineup-ul unui eveniment din New York dedicat lui Edith Piaf.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton