Copiii urmează modelul părinţilor, aşa că nu e de mirare când aceştia le spun că vor să înceapă un business sau că au idei despre cum să le îmbunătăţească afacerea. Iar părinţii au ce învăţa de la ei, spune Camelia Şucu.
opiii ai căror părinţi sunt implicaţi în businessuri de anvergură au, din start, mai multe responsabilităţi decât ceilalţi, pentru că este foarte greu să faci performanţă la job şi, în acelaşi timp, să poţi petrece mult timp cu ei. Unul dintre sacrificiile pe care şi eu le-am făcut este legat de timpul alocat copiilor mei – nu din punctul de vedere al calităţii, ci al cantităţii. Să stai cu ei doar în weekend şi în vacanţă nu este suficient. Aşa că am ajuns să îi integrăm în activitatea noastră de la birou – fie că îi mai luam cu noi, fie că mai duceam acasă problemele noastre. Aşadar, nu m-am mirat când fiica mea, Ioana, la 7-8 ani stătea pe balcon şi făcea nişte bonuleţe ca şi când le vindea ceva unor clienţi imaginari: mă văzuse pe mine cu facturile, cu borderourile…
Copiii noştri cresc cu aceste lucruri, dar mai au apoi un prag psihologic destul de greu de trecut: acela de a-şi depăşi părintele sau de a fi la înălţimea aşteptărilor lui. Pentru a canaliza în mod pozitiv această presiune a succesului pe care ei o resimt, e de datoria părinţilor să vină în întâmpinarea copiilor. Eu m-am îndreptat mereu către tineri şi am încercat să-mi fac timp pentru ei, nu doar pentru cei din familia mea.