Peste 400 de alergători au luat startul, pe 29 septembrie, în ştafeta RUN4FREEDOM desfăşurată în parcul „Alexandru Ioan Cuza' (I.O.R.) din Capitală. Ploaia şi vremea rece nu i-au împiedicat pe participanti să se alăture astfel campaniei The NO Project powered by Bancpost, folosindu-şi pasiunea pentru sport pentru a spune NU traficului de persoane.
Ștafeta a fost câştigată de echipa Happy Tree Friends, cu numărul 177 în concurs, care a fost înregistrată cu timpul de 43 min 25 sec., pe distanța de 4 x 3,1 km, urmată îndeaproape de echipa numărul 128, Run4Health, înregistrată cu timpul de 43 min 37 sec., şi echipa Run Hard Live Easy, numărul 150, cu un timp de 48 min 17 sec.
La crosul pentru tineret, prima sosită în categoria fete, 11 – 14 ani, a fost Hamid Aliss Abdul, iar în cazul 15 – 17 ani, câştigătoarea a fost Stroe Larisa. În competiția de băieți, categoria 11 – 14 ani, câştigător a fost Ovidiu Mihai Braboveanu, iar în categoria 15 – 17 ani, câştigător a fost desemnat Vlad Balac. Cei 20 de participanți la crosul pentru tineret au parcurs o distanță de 1,5 km.
Alergătorii au fost întâmpinați la linia de finish de către Cabral şi Vlad Petreanu, două dintre vedetele care s-au alăturat campaniei The NO Project powered by Bancpost, susținând lupta împotriva traficului de persoane. Câştigătorii au fost premiați de către dl. Anthony C. Hassiotis, Preşedinte Executiv & CEO al Bancpost şi Director de Țară, şi dl. Romulus Ungureanu, Director al Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane.
„RUN4FREEDOM' este parte a The NO Project powered by Bancpost, o campanie organizată în România de către Bancpost, alături de partenerii săi, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), ADPARE şi eLiberare. Detalii pe www.thenoproject.ro şi pagina de Facebook The NO Project Romania.
Foto: PR