Brigitte Năstase concurează la "Ferma": "Vreau să le arăt tuturor că trecutul e trecut și că sunt o femeie muncitoare și puternică"

 Oana Pantazi
.

În anul 2019, reality show-ul Ferma debutează în forță cu un format mai incitant și mai plin de adrenalină. Printre concurenții care se vor lupta pentru titlu se numără și Brigitte Năstase.

Brigitte Năstase este decisă să schimbe percepția oamenilor despre ea prin intermediul reality-show-ului „Ferma”.

Brigitte Năstase, fosta soție a tenismenului Ilie Năstase, este de ani de zile o prezență obișnuită în lumea mondenă și nu o dată a ținut prima pagină în presa glossy și cea tabloidă, însă, de data aceasta, și-a propus să prezinte publicului și o altă latură a sa, mai puțin cunoscută. Brigitte vrea să le demonstreze tuturor cum este ea cu adevărat – o femeie puternică.

Cine este Brigitte Năstase

Anul trecut nu a fost unul ușor pentru Brigitte Sfăt, care, după despărțirea de Ilie Năstase, a mai trăit o decepție… Cornel, bărbatul cu care se logodise și căruia chiar visa să-i dăruiască un copil, este acum istorie, iar Brigitte este din nou singură. Singură, dar decisă să meargă înainte cu optimism. Pentru ea, una dintre rezoluțiile acestui an constă din schimbarea percepției publice asupra persoanei sale, și de aceea Brigitte Sfăt a acceptat provocarea de a participa la noul sezon al reality show-ului Ferma, de la Pro TV.

Iată cum se descrie Brigitte: „Cei din jur cred despre mine că sunt o femeie dură, dar nu e așa. Puține persoane stau să înțeleagă adevărul meu sau modul în care văd eu lucurile și m-am obișnuit să privesc eu lucrurile din unghiul tuturor, astfel încât să îi înțeleg eu pe ei, dacă ei nu au răbdare să mă înțeleagă pe mine.'

Brigitte Năstase spune că viața ei este o aventură continuă și că problemele au fost atrase de ea ca de un magnet. Însă ambiția și determinarea au făcut-o să treacă mereu peste orice obstacol, iar Ferma reprezintă oportunitatea perfectă să demonstreze cine este ea cu adevărat: o femeie puternică. Este o femeie de business care se mândrește cu afacerile pe care le gestionează și are foarte multă încredere în ideile ei. Este timpul pentru un nou început. Vreau să le arăt tuturor că trecutul e trecut și că sunt o femeie muncitoare și puternică.'

Probele din noul sezon vor fi mult mai intense

În noul sezon al reality show-ului ferma Ferma, nouă femei și nouă bărbați vor fi duși într-o zonă izolată din munții României pe durata celui mai aspru anotimp. Motivați de lucruri diferite pentru a lua decizia de a participa, cei 18 concurenți trebuie să lupte cu propriul curaj, să supraviețuiască provocărilor și condițiilor extreme. Dacă sunt sau nu pregătiți vom vedea în momentul în care se vor întâlni cu neprevăzutul…

Adrenalină și aventură la maximum

Acest sezon va intensifica experiența concurenților și a telespectatorilor prin intermediul surprizelor, al probelor fizice mult mai intense și al provocărilor cu care se vor confrunta! Lacrimi, râsete și tot felul de greutăți îi vor surprinde pentru cei care au curajul să aspire la premiu! Reality show-ul va fi filmat în munții din România, pe parcursul iernii și nu numai! Cei 18 concurenți provin din medii sociale diferite și au varii profesii, personalități puternice și sunt pe cale să-și testeze propriile limite.

Pentru noul sezon al reality show-ului Ferma, PRO TV a pregătit întorsături de situație fără precedent în format, susținute inclusiv de cei doi noi prezentatori.

Mihaela Rădulescu și Cristian Bozgan sunt prezentatorii emisiunii Ferma

După o pauză binemeritată de la viața publică, Mihaela Rădulescu revine ca gazda unui show care îmbină două dintre cele mai mari pasiuni ale ei: televiziunea și aventura! Ea a demonstrat, de-a lungul tuturor anilor în televiziune, că știe când să fie emoționată, empatică, serioasă sau vehementă, însă întotdeauna păstrându-și corectitudinea. Cum este în fața camerelor este și în realitate: sinceră, la obiect, autentică, un bun partener de discuție și o persoană care-ți poate fi confident.

Revin și… nu oricum, ci într-un loc total neașteptat – în vârful muntelui. Fără rochii cu paiete, fără tocuri, fără efecte de scenă. Ador provocările inedite, mi-am savurat pauza personală, acum abia aștept să mă întorc la muncă. E un nou început, un nou format, o… nouă abordare. Greu, interesant, riscant, emoționant… exact combinația pe care mi-a recomandat-o doctorul de-o viață’, a spus Mihaela Rădulescu despre Ferma.

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton