Ieri, Brigitte și Florin Pastramă au devenit o familie și înaintea lui Dumnezeu. Mireasa a arătat fabulos și totul a fost gândit în amănunt pentru ca petrecerea să fie un succes. Mai puțin un moment, ce se voia a fi romantic și a fost la un pas să se transforme în scenariu de film horror – Brigitte a fost năpădită de insecte!
Brigitte și Florin Pastramă au trăit ieri cea mai importantă zi a vieții lor, celebrul cuplu primind taina cununiei. În fața zecilor de invitați prezenți la ceremonie s-a întâmplat însă ceva neașteptat, iar Brigitte a avut nevoie de toată stăpânirea de sine pentru a depăși momentul cu bine… În timp ce preotul penticostal predica, împărtășindu-le celor doi soți tainele cununiei, cineva a adus o cutie în care se aflau fluturi, ce ar fi trebuit eliberați în momentul slujbei.
Brigitte, cu fluturi pe sub voalul de mireasă
Din păcate, amorțiți de întuneric și de căldură, fluturii au rămas pe rochia de mireasă a lui Brigitte și, din păcate, au început să migreze exact în momentul în care Florin i-a acoperit chipul lui Brigitte cu voalul. În momentul acela, insectele, înviate brusc, au migrat aproape toate sub voalul miresei! Brigitte a fost obligată, așadar, să stea nemișcată în timp ce fluturii i se plimbau nestingheriți pe toată fața și prin păr. Bruneta nu a schițat absolut niciun gest, deși devenise ad-hoc protagonista unui film horror, așa, năpădită de insecte.
Cu siguranță Brigitte nu suferă de lepidofobie (teama de fluturi), altfel n-ar fi rezistat asaltului. Doar modul în care îl strângea de mâini pe Florin a trădat disconfortul prin care trecea și trebuie să recunoaștem că puține femei ar fi rezistat cu un asemenea stoicism unui asemenea „atac”. Poate că ar fi fost mai bine dacă s-ar fi gândit la tradiționalii porumbei, pentru că, deși spectaculoși, colorații fluturași au fost cât pe ce să le strice momentul celor doi îndrăgostiți…
Foto: Captură ecran PRO TV