Brad Pitt are o nouă iubită! Cine este blonda cu care a înlocuit-o pe Charlize Theron

.

Brad Pitt a divorțat de Angelina Jolie în 2016, după o relație de 11 ani și a bifat doar aventuri de când este bărbat liber, printre cele mai cunoscute fiind idilele cu Kate Hudson și Charlize Theron. Tabloidele americane scriu, însă, că Brad Pitt are o nouă iubită, pe indianca Sat Hari Khalsa, designer de bijuterii și guru spiritual.

 


Potrivit UsWeekly, Brad Pitt și Sat Hari Khalsa s-ar fi cunoscut la o gală caritabilă anul trecut și au început să se întâlnească. Indianca a fost văzută și la premiera noului film al lui Brad Pitt, Ad Astra și paparazzi i-au suprins plecând împreună de la petrecerea de după premiera filmului.

Există voci care susțin că cei doi sunt doar prieteni foarte buni, iar Sat Hari Khalsa îl ajută să se refacă după divorț și, mai ales, după perioada în care a avut mari probleme cu alcoolul.


La începutul lunii septembrie, actorul a vorbit într-un interviu acordat The New York Times despre perioada de un an şi jumătate petrecută la Alcoolicii Anonimi. „Cred că devenise un loc sigur unde nimeni nu judeca’.

În aceeaşi discuţie, Pitt a mărturisit că celebritatea de care s-a bucurat pe când avea în jur de 30 de ani i-a afectat relaţia cu Jennifer Aniston, cu care a fost căsătorit între 2000 şi 2005.

„Era foarte incomod pentru mine, cu amestecul de aşteptări şi judecăţi de valoare. M-am transformat într-un pustnic şi am decis să mă condamn la uitare’, citează News.ro.

Brad a recunoscut că are probleme cu alcoolul în urmă cu doi ani. Într-un interviu publicat de GQ, Pitt spunea: „Beam prea mult. Alcoolul devenise o problemă’. El a subliniat că de când a terminat cursurile universitare nu îşi aminteşte să fi avut o zi în care să nu consume alcool.

Actorul are şase copii (trei biologici şi trei adoptaţi) din casnicia cu Jolie, cu care s-a luptat pentru custodie. În decembrie anul trecut, au ajuns la un acord privind custodia minorilor.