Bianca Pop, ispita bogată de la INSULA IUBIRII, şi-a arătat noile silicoane la piscină. Fotografiile sunt incendiare!

 Dumba Gabriela
.

Celebra Bianca Pop, ispita de la Insula Iubirii, care s-a lăudat că nu iese din casă fără o mie de euro în buzunar, şi-a etalat noile silicoane la o piscină din Bucureşti. Conştientă de atuurile sale fizice, bruneta a pozat provocator şi, evident, a atras toate privirile, mai cu seamă că a făcut plajă topless.

Bianca PopBianca Pop

'M-am operat a treia oară. Prima dată mi-am pus silicoane de 350, apoi de 485 și acum am vrut ceva mai mare și mi-am pus de 600. Acum, când m-am uitat în oglindă îmi pare rău că nu mi-am pus ceva mai mare, dar sunt mulțumită și cu acestea. În primele 48 de ore m-am simțit rău, dar îmi revin încet, încet. Sunt foarte mulțumită de rezultat', a declarat Bianca Pop pentru Cancan.

Imediat ce a devenit cunoscută după apariţia la Insula Iubirii, Bianca s-a lăudat cu colecţia de genţi de designer şi bijuterii scumpe, ba chiar a precizat că nu iese niciodată din casă fără cel puţin o mie de euro în buzunar, declaraţie care i-a revoltat pe fanii emisiunii de la Antena 1.

Acuzată că îşi câştigă banii din prostituţie, după ce au apărut mai multe fotografii cu ea pe site-uri de escorte, Bianca reacţionează.

'Peste tot au apărut poze cu mine, poze pe care eu le-am făcut pentru o anumită revistă. Nu vreau să dau nume pentru că nu am fost plătită să fac acest lucru. Totul e pentru bani! Trebuie să mănânc și eu. Pozele au ajuns pe diferite site-uri de escorte și a trebuit să trimit actele mele ca să dovedesc că sunt folosite abuziv. Eu nu am făcut așa ceva. Încă sunt tânără și frumoasă și îmi permit să fac bani cu imaginea și numele meu. Nu mă interesează ce spune lumea, fiecare spune ce vrea', mai spunea Bianca Pop.

foto: Cancan 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton