Ben Affleck şi Jennifer Garner – Fericiţi şi îndrăgostiţi ca în prima zi

.

Ben Affleck şi Jennifer Garner au oferit o demonstraţie publică a dragostei lor, cei doi fiind surprinşi într-un moment tandru.

 


Rar se întâmplă să îi vezi singuri ca acum, în condiţiile în care sunt părinţii a trei copii care le acaparează tot timpul liber.

 

De data aceasta, au reuşit să-şi ofere câteva clipe în care s-au purtat ca nişte liceeni extrem de îndrăgostiţi. Au râs, Ben şi-a îmbrăţişat soţia şi a fumat în linişte o ţigară, arătând că se iubesc ca în prima zi.

 

Povestea lor de dragoste a început în 2005 şi s-a scris frumos, în vieţile lor apărând două fetiţe şi un băieţel. Cuplul a rezistat şi s-a sudat în ciuda încercărilor la care a fost supus, multe cauzate de meseriile lor de actori.


 

Chiar cel mai recent film al lui Affleck, „Gone Girl’ reprezintă o astfel de încercare, actorul putând fi văzut în scene nud. Jennifer a mărturisit amuzată în show-ul lui Ellen DeGeneres că este o persoană darnică şi şi-a dorit să împartă şi cu alţii ceea ce are.

 

Foto: Northfoto