A încetat din viață în floarea vârstei, la 36 de ani, în cel mai dramatic mod, tocmai când își găsise fericirea alături de un alt bărbat și se pregătea să devină mamă. Dacă ar fi trăit, acum ar fi fost o mamă și o bunică fericită… Iată cum ar fi arătat Prințesa Diana la 60 de ani!
Multe celebrități s-au stins din viață mai repede decât ne-am fi așteptat și probabil că nu puțini dintre noi s-au gândit cum ar fi arătat James Dean, Elvis, Amy Winehouse, Heath Ledger sau Michael Jackson dacă ar fi prins vârsta senectuții. Unul dintre cele mai dramatice momente pe care le-a înregistrat istoria recentă este însă moartea Prințesei Diana, în 1997, la doar 36 de ani. Cea supranumită Prințesa inimilor a pierit într-un tragic accident de mașină, într-o cursă nebunească menită de a o scăpa de insistența paparazzilor… Diana era în sfârșit fericită, după o viață dedicată unui bărbat care nu a iubit-o nicio clipă și casei regale britanice, care, pe de o parte, a făcut din ea o prințesă, iar pe de alta, o victimă.
Prințesa Diana a fost ambasadoarea multor cauze, printre care HIV/SIDA, lepra, foametea, implicarea ei împotriva minelor terestre fiind de notorietate, și a alinat suferințele multor copii și bătrâni bolnavi din lumea întreagă. Cu toate acestea, singura latură a vieții ei în care nu a putut aduce nici alinare și nici speranță a fost chiar viața personală, pe tot parcursul mariajului cu viitorul Rege al Marii Britanii, căruia i-a dăruit doi fii – pe Prinții William și Harry -, trăind în umbra amantei acestuia, Camilla Parker, care ulterior i-a devenit soție lui Charles.
Cu toate acestea, Diana nu și-a pierdut nicio clipă zâmbetul și umanitatea, ea rămânând adevărata Prințesă a Angliei în inimile milioanelor de oameni care au iubit-o până în ultima clipă. Frumusețea ei nobilă și delicatețea trăsăturilor sale au inspirat mulți oameni, care i-au copiat look-ul din cap până în picioare, făcând din Diana un model pentru generații întregi de femei. Tocmai de aceea, nu puțini s-au întrebat cum ar fi arătat Prințesa Diana la 60 sau la 80 de ani, dacă figura ei luminoasă ar fi suferit transformări marcante. Iată că acum avem răspunsul – o echipă de designeri graficieni, pe baza datelor fizice ale Dianei, au făcut o simulare în Photoshop, pentru a demonstra cum ar fi arătat aceasta la diferite vârste. Se pare că Prințesa Inimilor ar fi îmbătrânit frumos dacă ar fi trăit până la o vârstă înaintată, după cum ne-o dovedesc fotografiile. Din păcate, nu putem decât bănui cum ar fi arătat…
Foto: Hepta, GreatSeniorLiving