Jojo pare să calce pe urmele lăsate anul trecut de Lora şi să acuze producătorii ASIA EXPRESS de favoristim, punând imaginea uşor şifonată cu care ea a ieşit din show pe seama unui „montaj iscusit'. Perechea Jojo-Paul Ipate nu este susţinută în acuzaţii de restul vedetelor din competiţie, ba dimpotrivă. Rănit de Ana Morodan într-una dintre probe, Oase chiar a ironizat situaţia şi a pus accidentarea lui tot în cârca lui Jojo şi a lui Paul, în sensul că dacă nu abandonau ei concursul, Morodan nu era întoarsă din drumul spre România.
„Cu mare noroc aţi rămas în competiţie, spre ghinionul lui Oase şi al lui Paul Ipate, săracul, pentru că fără accidentarea lui nu aţi fi revenit în Asia Express!’, a spus Dan Capatos în emisiunea de aseară, în care i-a avut invitați pe Ana Morodan, Oase și CRBL.
„Accidentarea lui Paul a fost, de fapt, ghinionul nostru!’, a spus Ana Morodan, completat de Capatos: „Ai dat in Ipate și si-a rupt oasele Oase!’.
„Se-ntâmplă cum se-ntâmplă, tot Jojo cu Paul sunt vinovați!’, s-a amuzat și Oase.
Dan Capatos s-a amuzat pe tema „răspântiilor vieţii’ şi a reluat şirul evenimentelor din Asia Express, care au dus la rănirea lui Oase: „Dacă nu s-ar fi accidentat Paul, Morodan nu rămânea în concurs, nu-i mai călca oasele lui Oase şi eram cu toţii fericiţi!’.
Concluzia tuturor: Jojo şi Paul sunt vinovaţi pentru accidentarea partenerului lui CRBL.
Morodan a ţinut şi ea să bată un apropo despre cuplul Jojo-Paul, care refuză în continuare să-şi exprime punctul de vedere vizavi de ce s-a întâmplat în India: „Spre deosebire de alţi concurenţi – desigur, cei de faţă se exclud, inclusiv Teleşpan, care este la Berlin şi Cocuţa şi Boantă- eu nu prea obişnuiesc să joc multe roluri. Sunt aşa cum se vede!’.
Dincolo de glumele celor din platoul Xtra Night Show, este cert faptul că Jojo a postat pe contul său de Facebook, imediat ce a fost anunţată plecarea lor din Asia Express, un mesaj prin care îi acuză, voalat, pe producătorii show-ului că au montat în aşa fel imaginile din concurs pentru a le şifona lor imaginea.
Acuzaţiile lui Jojo (Cătălina Grama) nu sunt susţinute de ceilalţi concurenţi. Astfel, Ana Morodan, CRBL şi Oase au spus că Jojo nu are dreptate şi că montajul emisiunii a fost ok. Mai mult decât atât, Capatos şi Morodan au spus că la montaj nu puteau fi adăugate vorbe pe care Jojo le-a spus şi s-au auzit pe post.
În plus, Dan Capatos a precizat şi că Jojo şi Paul Ipate refuză să meargă la emisiuni pentru a vorbi despre „Asia Express, deranjaţi fiind de ceea ce s-a întâmplat în show-ul de la Antena 1, fără ca aceasta să fie o mişcare în regulă pentru că un punct de vedere corect este un punct de vedere argumentat.
Ce a scris Jojo pe Facebook
„Dragii noştri, mulţumim pentru toată susţinerea voastră în această perioadă. Iubirea , compasiunea, toleranţa şi întelepciunea voastră ne-au mişcat până în adâncul inimii. Voi sunteţi cei minunaţi! Dacă am învăţat ceva din călătoria noastră, acel lucru este că oamenii trebuie să trăiască pentru oameni şi nu altfel.
Paul este bine acum şi nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă am mai fi continuat. Noi chiar am luptat trup şi suflet în fiecare clipă. Fără ascunzişuri, fără a fi mânaţi de altceva decat de bune intenţii şi dorinţa de a ne continua călătoria.
Celor care au ales să îmi trimită zeci de mesaje negative le spun atât: vă înţeleg. Sunt convinsă că nu sunteţi oameni răi. Îmi place să cred că binele face parte din fiecare om care există pe această planetă, chiar dacă lucrurile par altfel uneori. Aparenţele înşală. Un montaj iscusit poate funcţiona perfect în condiţiile în care intri deja în povestea creată. Este o linie fină între real şi ireal atunci când priveşti un reality show, pentru că, în cele din urmă, este un format de televiziune. Aşa că eu vă rog să îl priviţi şi raţional, dacă se poate, şi nu altfel.
Dezamăgirile, aşadar, au fost numeroase şi nu au avut nicio legătură nici cu imunitatea, şi nici cu alte lucruri care implică regulile jocului. Am primit însă un cadou imens de la viaţă, în condiţiile date: prietenia voastră necondiţionată şi revelaţia faptului că eu şi Paul Ipate suntem făcuţi unul pentru altul, la bine şi la greu. Dacă am învăţat ceva după 20 de ani de televiziune, incluzând acest proiect, acela este că nu cifrele (audienţa) contează, oamenii contează. Mulţumesc tuturor colegilor şi prietenilor noştri din cursă, alături de care am trăit această experienţă inefabilă.
O să închei cu un citat care este dedicat celor dintre voi care ştiu să citească printre cadre şi rânduri: Iubirea este, pentru oameni şi zei, cea mai măreaţă divinitate. Vă iubim şi ne înclinăm în faţa voastră, publicul nostru.