ASIA EXPRESS, o cursă nebună și pentru cei care filmează show-ul, nu doar pentru vedete. Ce salariu are un cameraman de la emisiune

.

Căldură infernală, umiditate extremă, mii de kilometri parcurși cu o cameră de zece kilograme pe umăr, puține ore de somn și mâncat pe fugă, ploaie, noroi – acestea sunt, pe scurt, condițiile în care muncește un cameraman la emisiunea Asia Express. Experiența este una memorabilă atât pentru vedete, dar mai ales pentru cei care filmează show-ul pentru că parcurg, pas cu pas, tot traseul concurenților, în aceleași condiții foarte grele. Așa că un cameraman de la emisiunea Asia Express își merită cu vârf și îndesat salariul!


Reporterii și
operatorii care fac parte din echipa Asia Express, show aflat acum la al
treilea sezon, trec și ei prin aceeași situație ca și concurenții pentru că
sunt mereu pe urmele lor, prin ploaie, caniculă, noroi. În cazul operatorilor,
căldura este cu atât mai greu de suportat cu cât au spate o cameră de 10
kilograme.

„Pentru că aici toată lumea iubește aerul condiționat, când intrăm în mașini împreună cu concurenții, la 16 grade, simți cum îngheață transpirația pe tine. Mai greu e când ieșim afară pentru că din cauza diferenței de temperaturã se aburește camera, nu mai putem filma, iar în cursa asta nu îți permiți să pierzi niciun minut’, sunt de părere operatorii care filmează pentru Asia Express.


Înainte de
difuzarea celui de-al treilea sezon al Asia Express pe micile ecrane, pe 15
februarie, stirimondene.fanatik.ro
a aflat cu cât este remunerat un cameraman al emisiunii. Astfel, aflăm pe surse
că un operator care filmează pentru showul Asia Express este plătit cu un
salariu de 1.000 de euro. Partea bună este că operatorii pot ajunge cu banii
întregi acasă, pentru că au diurnă şi cazare asigurate de către angajator.

Aventura Asia
Express este 100% reală și pentru cameramani

Pentru a surprinde
perfect adrenalina, emoțiile și situațiile fără precedent prin care trec
vedetele, fiecare echipă are propriul cameraman. Cu o cameră de aproape 10
kilograme în spate, băieții trebuie să alerge, să urce, să coboare, să stea în
ploaie sau soare alături de perechile lor. Situațiile sunt cu atât mai dificile
cu cât există momente în care terenul este foarte alunecos, sunt nevoiți să
alerge prin traficul nebun din Asia sau să filmeze de pe scutere, totul pentru
a surprinde cât mai bine tensiunea acestui show.



Având în vedere
condițiile și ritmul în care se desfășoară întreaga cursă, au apărut și primele
accidentări – încheieturi luxate,probleme cu spatele sau genunchi avariați.
Mâncarea este și ea o problemă. Consumul de energie este foarte mare și greu de
compensat în cazul în care nu te poți obișnui cu bucătăria asiatică, atât de diferită
față de cea românească.

Deși implicați în tot felul de emisiuni de gen, cameramanii spun și ei că experiența Asia Express nu poate fi comparată cu nimic altceva. „Am filmat atât de mult încât am dezvoltat deja un tic. Știți cum telefonul e deja parte din noi și dacă îți lipsesște mai mult de 5 minute începi să îl cauți. Așa suntem și noi cu camerele’, a povestit Iulian Dincă, unul dintre operatorii Asia Express.


 „Am filmat multe reality-show-uri, în tot felul de condiții, dar Asia Express este de departe cel mai greu, cel mai solicitant și cel mai frumos. Când  atingi un grad maxim de oboseală și îți spui că nu mai poți, că vrei să pleci acasă, descoperi un loc minunat sau echipa ta câștigă o misiune importantă și atunci simți cum te umpli iar de energie’, spune Marius Pirea, un alt operator care a filmat pentru Asia Express.  

Alex Abagiu și Radu Vlăduț au câștigat prima amuleta cu suma în valoare de 1000 de euro.


Cum a fost primul episod din Asia Express: