Ashley Graham, pictorial îndrăzneț în timpul sarcinii! Cum arată vedeta, în lenjerie intimă, cu vergeturile la vedere

.

Recent, Ashley Graham, aflată într-o fază avansată a sarcinii, a postat o fotografie nud în care nu ascunde nimic, lăsând la vedere semnele devastatoare ale sarcinii. Modelul XXL a fost felicitat de fanii din lumea întreagă!

Recent, Ashley Graham (31) și-a luat fanii prin surprindere, postând un selfie în care apare complet dezbrăcată, deși se află într-o fază avansată a sarcinii, lăsându-și la vedere nu doar formele voluptuoase, ci și vergeturile, care îi brăzdează trupul… Asta nu o împiedică pe frumoasa americancă, chiar dacă dimensiunile ei nu sunt 90-6-90, să se simtă perfect în pielea ei și să fie un model de succes. „Devin tot mai mare și încerc să mă obișnuiesc cu noul meu trup în fiecare zi. Este o călătorie și sunt foarte recunoscătoare că am parte de o comunitate care mă susține atât de mult', a scris Ashley pe contul ei de socializare.


„Ştiu că formele mele sunt sexy şi vreau ca toţi să înţeleagă că şi ale lor sunt. Nu există niciun motiv să ne ascundem sau să ne ruşinăm', spunea Ashley Graham într-un interviu, după ce, în repetate rânduri postase fotografii needitate, în care i se vedeau atât celulita, cât și vergeturile.

Ashley Graham își dorește să schimbe percepția oamenilor

„Este important să te accepți atunci când te privești în oglindă, pentru că, la sfârșitul zilei, rămâi doar tu cu tine, a mai adăugat modelul.  De altfel, aceasta obișnuiește să posteze imagini neprelucrate, în care nu se sfiește să-și dezvăluie celulita sau vergeturile. „Nu m-am ferit să-mi folosesc silueta plinuță ca să atac subiecte tabu, precum celulita', a spus modelul într-un interviu pentru revista Vogue. Ceea ce-și dorește însă cel mai mult Ashley este să schimbe lumea, în numele tuturor femeilor care poartă haine plus size.


De aceea, promovează folosirea modelelor cu forme generoase pe podiumurile de modă și creează haine și costume de baie plus size, iar împreună cu alte patru modele a fondat ALDA, o fundație care își propune să schimbe percepția oamenilor despre frumusețe. În plus, merge deseori prin licee, unde vorbește cu adolescentele despre cât de important este să îți iubești corpul și să îl accepți așa cum este, indiferent de ceea ce spun cei din jur.

După 9 ani de mariaj, Ashley Graham va deveni mamă


Supe modelul XXL și Justin Ervin le-au dat fanilor vestea cea mare chiar în ziua aniversării a 9 ani de la căsătoria lor – Ashley Graham (31) este însărcinată! Apetisanta americancă, faimoasă pentru formele ei voluptuoase, care i-au adus nu doar celebritatea, ci și milioane de dolari în conturi, i-a scris un mesaj emoționat soțului ei pe constul său de socializare, alături de un filmuleț adorabil:

„Acum nouă ani, m-am căsătorit cu iubirea vieții mele. A fost cea mai grozavă călătorie alături de persoana mea preferată. Azi ne simțim binecuvântați, recunoscători și bucuroși să celebrăm ca o FAMILIE ÎN CREȘTERE. Aniversare fericită, Justin! Viața noastră este pe cale să devină și mai frumoasă’.


Foto: Instagram, Hepta