În sportul de performanţă, lucrurile nu vin niciodată de la sine. Pentru ca un copil cu potenţial să-şi desăvârşească aptitudinile, pe lângă talent şi ambiţie mai e nevoie de un „ingredient' special, aproape magic, uneori. Iar când e vorba de gimnastică – dar nu doar de ea – ingredientul poartă numele unor antrenori.
Unii pasionaţi, dedicaţi muncii lor, chiar şi în ciuda unor oprelişti sau greutăţi ce, uneori, par a nu se mai termina. În cazul de faţă numele lor este Anca Drăghici şi Dan Potra, cei doi antrenori de la CS Dinamo Bucureşti. Sub îndrumarea lor, de ani buni, fetiţele aspirante la gloria gimnasticii capătă strălucirea necesară saltului către marea performanţă. Pentru toate acestea, cei doi au fost aleşi pentru a primi, fiecare, Premiul de Excelenţă oferit de Jurnalul de Fapte Bune.
de Gabriel Peneş
„Hai! Hai că se poate! Acum! Stai!'. O sală de gimnastică – mai ales în timpul unui concurs – e plină de asemenea îndemnuri, de voci cu tonuri aproape strigate ale celor care, de pe margine, au emoţii mai mari decât înşeşi fetiţele ce evoluează la aparate. Iar una dintre aceste voci, în România, este a Ancăi Drăghici, jumătatea unui cuplu de antrenori deja binecunoscut în lumea gimnasticii, Drăghici – Potra.
Apaţinând generaţiei care a dat lumii sportive de excepţie ca Lavinia Miloşovici sau Simona Amânar, Anca Drăghici a ajuns la gimnastică dintr-un motiv simplu şi logic, după cum mărturiseşte zâmbind: „Distrugeam toată mobila prin casă, încercând să repet ceea ce vedeam la televizor că face Nadia'.
Era 1982, iar micuţa Anca avea pe atunci doar 5 ani. Aşa că, aproape în disperare de cauză, mama ei a dus-o la gimnastică, la acelaşi club unde este şi astăzi, CS Dinamo, prima antrenoare fiind chiar viitoarea antrenoare federală Anca Grigoraş. Fireşte, era perioada în care probabil că orice fetiţă din România visa să ajungă ca Nadia. Inclusiv părinţii lor.
Visul de mare performanţă ca sportivă a durat însă doar vreun deceniu, până după Revoluţie când, brusc, s-a năruit. Motivul, la fel de simplu şi de logic în contextul perioadei:
„Am rămas, pur şi simplu, fără antrenori la club, toţi pecând în străinătate. Şi toată generaţia mea, practic, a fost nevoită să abandoneze activitatea de sportiv.'
Vezi continuarea AICI
Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe 
