Angelina Jolie a vizitat o tabără de refugiaţi din Irak

 Florentina Liutic
.

Angelina Jolie, Comisar ONU pentru problemele refugiaților, s-a aflat în weekend în Irak, unde a vizitat tabăra de refugiați Hanke. Tabăra a fost construită de ONU pentru refugiații Ezidi, cei care au fost de mai multe ori atacați de teroriștii ISIS și au fost nevoiți să fugă din calea lor. 

 

„Sunt șocată de ceea ce am văzut astăzi. Este cea de-a cincea vizita a mea in Iraq, din 2007, iar suferinta este mai rea decat orice am vazut atunci. De la ultima mea vizita, aproape 2000 de oameni au fost alungati din casele lor, majoritatea în ultimele șase luni, și de data aceasta e vorba de cetățeni irakieni. Efectele conflictului din Siria au fost devastatoare. Brutalitatea și viteza acestui conflict a șocat întreaga lume. Am încercat să ajutăm, dar nu e de ajuns. (…)

 

Îi rog pe oamenii din toată lumea să se pnuă în locul acestor nevinovați, care trăiesc în corturi temporare. Oamenii pe care i-am cunoscut astăzi au fost asaltați și abuzați, membrii familiilor lor au fost uciși și casele lor au fost distruse. Ei lpătesc prețul pentru că noi nu am reușit să oprim acest conflict, iar asta le-a permis extremiștilor să preia controlul”.

 

Raluca Tămaş, Foto: Hepta

 

 

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton