Angelina Jolie are 6 copii, 3 biologici şi 3 adoptaţi şi formează alături de Brad Pitt unul dintre cele mai glam cupluri de Hollywood.
Familia pe care Angelina a reuşit să şi-o întemeieze este una perfectă, dar vedeta nu s-a văzut mereu în această ipostază care o prinde de minune.
Aflată în Cambodgia pentru a regiza un nou film, „First They Killed My Father' (ce are la bază memoriile lui Khmer Rouger, supravieţuitor al genocidului din 1970), actriţa a acordat un interviu pentru Associated Press în care a făcut urmatoarele declaraţii:
„Este ciudat, nu am vrut niciodată un copil. Nu am vrut să fiu însărcinată. Nu m-am văzut în postura de mamă”, spune actriţa care recunoaşte însă că vizita din Cambodgia, din urmă cu mulţi ani, a schimbat-o.
În anul 200, Angelina ajungea în Cambodgia pentru a filma „«Lara Croft: Tomb Raider», iar această experienţă avea să-i schimbe viaţa în mod radical.
„Dintr-o dată a fost clar pentru mine faptul că copilul meu se află undeva în această ţară', a spus Angelina care în anul 2002 avea să-l adopte pe Maddox.
Acesta îşi va însoţi mama pe platourile de filmare ale lungmetrajului pentru că spune Angelina, „el este fiul meu, dar este şi fiul Cambodgiei. A sosit momentul pentru familia noastră să înţeleagă ce înseamnă acest lucru pentru el şi pentru noi toţi'.
Foto: Hepta