Andreea Esca, surprinsă de cariera fiicei sale ca influencer: "Alexia e mai rău decât mine"

.

Andreea Esca este mândră de nivelul la care a ajuns fiica ei, de meserie… vedetă! Alexia este unul dintre cei mai populari influenceri din România, iar mama ei asigură pe toată lumea că muncește foarte mult, nu este floare la ureche să faci un stil de viață din postările pe rețelele de socializare.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Alexia Eram are 20 de ani și e influencer. Fiica Andreei Esca a pozat pentru diferite branduri, e foarte activă în mediul online, pe Instagram și pe Facebook. Aceasta a dezvăluit cum a început să simtă gustul celebrității încă dinainte să împlinească 18 ani. Iar rezultatele se văd: bani, excursii, campanii pentru cosmetice sau haine.


„Prima oară a început cu I love Violeta, serialul, atunci a fost prima oară când am ieșit așa puțin. Am avut o emisiune la Disney. Au fost mai multe episoade pentru copii. Atunci mi-am făcut primii fani copii. Am mers la concert.


Eram așa, liniștită, am intrat la concert și la un moment dat s-a făcut un cerc imens și le-am semnat pe piele, pe tricouri. Și apoi am făcut o pauză, pentru că la mine la școală nu aveam cum să faci și social media, eu am făcut și dans, dar am renunțat.

De fapt am început în ultimii doi ani de liceu cu Instagram, și apoi cu YouTube după ce am dat Bac-ul. Am zis că altfel nu puteam să fac treabă serioasă’, a declarat Alexia Eram într-un podcast pe YouTube.

Andreea Esca, mândră de drumul ales de fiica ei

Alături de ea a fost și Andreea Esca. Celebra prezentatoare de la PRO TV a dezvăluit că nu și-a dat seama când fiica ei a devenit vedetă, dar se bucură că e foarte muncitoare și serioasă.

„Eu nu mi-am dat seama că îi place și că va face din asta o profesie pentru moment. Mă bucur că îi face plăcere și mă bucur extrem de mult că este extrem de serioasă.

Face lucrurile pas cu pas, e foarte organizată, până la capăt, până îi iese cum trebuie. E mai rău decât mine. Și, dacă ar fi să comparăm cu ce făceam eu la vârsta ei… Mi se pare că muncește mult mai mult decât mine la vârsta ei’, a declarat Andreea Esca.


Citește și: Cum arată Oana Roman nemachiată:’Am 45 de ani și mă simt…’

Citește și: Diana Gureșoaie, replică pentru Alex Bodi, după scandalul din restaurant:’E ridicol să crezi că am sărit să-l tai’

Citește și: Când se mărită Carmen Grebenișan.Le-a pus condiții invitaților

Alexia Eram și-a cumpărat primul apartament, la doar 20 de ani

Alexia Eram și-a cumpărat un apartament cu trei camere. Ea și-a
folosit economiile din proiectele pe care le-a avut, un împrumut, dar a
fost ajutată și de părinții ei.


‘Sunt foarte mândră că am reușit să-mi cumpăr un apartament. 3 camere, cochet și e al meu! Cu multe economii din proiectele mele, un împrumut de la bancă și un mic ajutor de la părinți, here I am! Sunt fericită și recunoscătoare!, a scris Alexia pe Instagram.

Ea a ținut să le mulțumească fanilor, având în vedere că ei sunt cei care i-au construit succesul în lumea online, lucru care a devenit pentru ea o sursă de venituri și astfel și-a putut permite un apartament.


Alexia Eram a fost angajată de mama ei

În urmă cu doi ani, fata Andreei Esca lucra la revista mamei sale și se ocupa de o emisiune online de fashion, exact domeniul pe care l-a studiat la facultate. Alexia Eram era foarte încântată de job-ul pe care l-a primit atunci.


„I-am spus mamei că o să vreau să fac ceva când vin în vară. Mă gândeam la ceva de fashion, ca să se lege puțin de ce fac eu la facultate și mama mi-a zis că e un loc liber la „Trend Challenge, așa că m-am apucat să o fac într-o nouă formulă. Pot să vă spun că o să fie și vedete implicate în emisiune, dar o să vedeți în fiecare vineri, declara Alexia Eram în 2019.